Solidaritate…? Între cine şi cine?

Frumos discurs al preşedintelui Traian Băsescu, rostit ieri, de Ziua Marinei! Pe bune, fără nici un fel de băşcălie! Frumoasă analogia cu nava, atât de dragă preşedintelui-comandant, frumos apel la solidaritate, fără de care, nici în ţară, nici pe navă, nimic nu merge.
Doar că vine mult prea târziu acest discurs, în rest e perfect! După ce ai împărţit ţara în două cete, ciuruiţii şi probabil ciuruitorii, după ce toată ziua îi tot asmuţi pe unii împotriva altora, pe toţi împotriva bugetarilor, pe toţi împotriva profesorilor, pe toţi împotriva Opoziţiei, pe străini împotriva românilor, pe români împotriva ziariştilor, după ce le spui că trăiesc într-o ţară de mâna a doua şi îi trimiţi la lucru peste hotare, un asemenea discurs mi se pare cinic – ca să fiu elegant în exprimare.
Scindarea promovată asiduu de preşedinte pe tot parcursul mandatului îşi arată roadele. Oamenii nu mai speră, par resemnaţi că au o cruce de dus. Crucea asta nu este neapărat criza, ci regimul care nu oferă motivele de solidaritate. Ba nu am avut criză, ba am trecut de ea, ba vinovaţi pentru criză au fost şi sunt Patriciu, Vântu şi Voiculescu, astea au fost clişeele comunicaţionale servite cu generozitate de preşedinte, pentru care uzul şi abuzul de ameninţări a devenit un fel de a fi. Ne-am umplut de ţinte false şi realitatea arată că nu am scăpat de intenţia puterii de a lansa teme de dezbatere inutile şi fără relevanţă. Nu criza, ci parlamentul unicameral a fost preocuparea lui Băsescu în campania din 2009. „Cei 20 de ani de până acum”, ultima găselniţă, e o parascovenie pe care, din păcate, unii români par dispuşi să o accepte. De parcă Traian Băsescu şi o parte din anturaj nu ar fi făcut parte la vârf din aceşti 20 de ani…!
Această manieră haiducească de a face politică îşi arată, din păcate, şi alte roade perverse. Exasperarea face loc pe scena politică, după un scenariu verificat de mai multe ori pe parcursul istoriei, mai ales în secolul XX, a unor partide periculoase prin populismul practicat, prin cultivarea unui electorat dezinformat, puţin dispus să analizeze. Refuz să mă gândesc la cum ar arăta România condusă de „Partidul Poporului”, care nu ar fi avut cum să apară în vremuri politice normale. Refuz să mă gândesc la atmosfera din ţară, dacă-mi amintesc că eliberarea lui Dan Diaconescu din arest preventiv a fost însoţită de un spectacol dat de maneliştii neamului! Mai vine un beizadea gen Honorius Prigoană şi spune că în mare parte ceea ce vrea Dan Diaconescu e chiar OK. Suntem în plin peronism dâmboviţean, hilar şi scandalos în acelaşi timp. Din nou, România dovedeşte că se desincronizează de Europa pe care a dorit-o atât de mult!
Acestea fiind spuse, maşinile pe drum înainte! Nu contează direcţia.