Categories: Fara bascalie

Solidaritatea distrusă a României

Eroare tactică, operativă şi strategică a lui Traian Băsescu şi a partidului de guvernământ, prin marea bucurie afişată după câştigarea alegerilor din 2009. Acel devenit celebru „i-am ciuruit” se dovedeşte, în plan simbolic, o povară greu de depăşit pentru un partid al cărui preşedinte formal, Emil Boc, obişnuia să vorbească nu cu cetăţenii, ci mereu şi mereu cu „românii”. Ei bine, exact acel „românii” a fost ignorat cu nonşalanţă. Nu este vorba doar despre românii care şi-au dorit un Ţepeş întruchipat de Băsescu şi prin urmare, ne-au blagoslovit cu un lider despre care nu mai ştim ce să credem, un adept al loviturilor de imagine şi al improvizaţiei, unicul lider al unui partid, care pare să nu producă o alternativă pentru un om care-l trage în jos până la riscul dispariţiei de pe eşichierul politic. Doar mâna forte a lui Băsescu mai ţine construcţia PDL-UDMR-dezertori-minorităţi în picioare. Într-o ţară în care Constituţia chiar ar funcţiona, o altă majoritate parlamentară ar putea cere oricând învestirea unui nou premier.
Pe de altă parte, părăsind registrul strict tehnic, simbolistica nu poate fi ignorată. Toate campaniile electorale lucrează cu foarte multe simboluri, ce-i drept, din ce în ce mai rafinate. Poate doar viitorii alegători ai lui Dan Diaconescu să se mai lase prostiţi cu o poftă demnă de o cauză mai bună, dar populismul deşănţat nu poate fi ignorat. La această oră, solidaritatea românilor este – ca să folosesc un cuvânt pretenţios – deconstruită. Cu răbdare, în scopul de a-i conduce mai uşor, aşa cum spune preceptul latin. „Ciuruiţii“ s-au repliat şi le răspund celor care au votat Băsescu „vă meritaţi soarta…”. Profund inechitabil, dar furia este mult prea mare. O falie a fost deja creată. Apoi, au fost demonizaţi bugetarii, cei din cauza cărora ţara merge prost, ei sug sângele poporului. Ei şi pensionarii. Sistematic, diverse categorii sociologice, că altfel, nu ştiu cum să le spun, au fost asmuţite unele împotriva altora.
În plan politic, menţinerea acestui guvern, lipsit total de sprijin popular, este de natură să nu permită transmiterea unui mesaj de solidaritate, atât de necesar în vremuri de criză. Acel „yes, we can…” transmis de Obama ar fi de neimaginat în România lui Emil Boc. Opoziţia, ca reprezentant politic al „ciuruiţilor” şi posibilele ei soluţii de ieşire din criză sunt total ignorate, Boc considerându-se drept singurul deţinător al adevărului economic.
În următoarea perioadă, cred că valoarea supremă a românului, „descurcăreala”, se va manifesta la standarde ridicate…

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Articol din 2 martie 2010, Mesagerul Hunedorean:

    „Voi decupla de la iluminatul public toate acele panouri publicitare care aparţin consilierului local PNL, Marcel Morar, directorul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. În acest caz, Consiliul Local Deva pierdea şapte miliarde de lei vechi, dar nu s-a sesizat că este un contract nefavorabil”, a mai anunţat Mircia Muntean. Primarul susţine că timp de patru ani, firma consilierului Marcel Morar a furat curent din reţeaua publică şi va cere ca fiecare panou să fie legat, la reţea, pe sursă proprie, sau să se monteze contoare, individuale.

    Hoti din toate tarile, uniti-va!

    Yes, we can! - zicea Obama. Spuneati ca e de neimaginat in Romania lui Boc? Iata ca se poate la Primaria Deva (si in tot felul de alte institutii bugetofage). Citi locuitori avea Deva in 1990 si citi acum? Citi angajati avea Primaria atunci si citi acum? ...

    As dori sa fiu si eu solidar cu domnii Mircia Muntean si Marcel Morar in jefuirea banului public. As trai un pic mai bine, in vremurile acestea, de criza.

    Poate stiti pe cineva care imi poate face lipeala, ar fi un pas mic pentru mine, un pas mare spre refacerea solidaritatii distruse a Romaniei.

    PS Daca se poate si cu Videanu, Berceanu, Blaga, Orban, Rusanu, Verestoy cred ca as fi satisfacut pe deplin!

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago