Actualitate

Solist de operă de renume mondial la „Hunedoara Lirică”. Macbeth prinde viaţă pentru publicul devean

Natalia Bumbac

Mâine, joi, 12 iulie, iubitorii de operă sunt aşteptaţi la o reprezentaţie de zile mari, care se va juca la Deva. Este vorba despre spectacolul de operă Macbeth, care face parte din programul celei de-a doua ediţii a Festivalului „Hunedoara Lirică“. Reprezentaţia va avea loc în aer liber, la Palatul Magna Curia din municipiul reşedinţă de judeţ, începând cu ora 21.30.

„Un spectacol de top“
Macbeth, operă în patru acte, de Giuseppe Verdi, după un libret de Francesco Maria Piave şi Andrea Maffei, bazată pe drama cu acelaşi nume a lui William Shakespeare, este unul dintre cele mai grandioase spectacole din programul Festivalului „Hunedoara Lirică“. Întreaga producţie are în spate nume de talie mondială ale genului, în roluri jucând interpreţi care au cântat cu cele mai importante companii de operă din lume. „Din punctul meu de vedere, Macbeth este un spectacol de top şi pot spune că este cea mai mare producţie a festivalului. Are o regie şi o scenografie speciale, costumele sunt spectaculoase. Important este că, în rolul principal joacă Anooshah Golesorkhi (foto), interpret de la Metropolitan Opera USA. Este un spectacol de top care merită văzut“, a precizat Mihai Panaitescu, directorul Teatrului de Artă din Deva, organizator al Festivalului „Hunedoara Lirică“.

Aşadar, distribuţia în spectacol este următoarea:

Macbeth – ANOOSHAH GOLESORKHI (Metropolitan Opera – USA)
Lady Macbeth – CATARINA LAL (România)
Banco – MARIUS GOŞA (România)
Macduff – COSMIN MARCOVICI (România)
Malcolm – IVAN PENCHEV (Bulgaria)
Dama – JOLANTA NIKOLAEVA (Bulgaria)
Dottore – EDWIN KAVE (Bulgaria)
Dirijor: JUAN CANTARELL (Spania)
Regie: ADELAIDA JACHIMOVA (Bulgaria)

Reprezentaţia va dura 2 ore şi 40 de minute, cu pauză, fiind susţinută de Opera de Stat din Ruse, Bulgaria. Preţul biletului este de 30 de lei.

Festivalul „Hunedoara lirică“ se desfăşoară în perioada 9-20 iulie, cu reprezentaţii în Deva, Petroşani, Hunedoara, Orăştie, Brad şi Simeria. Următorul spectacol, Trubadurul, de Giuseppe Verdi, va avea loc în 14 iulie la Castelul Corvinilor, din municipiul Hunedoara. Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara şi al primăriilor localităţilor în care se ţin spectacolele.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago