EvenimentFlash

Soţia pilotului decedat se zbate între viaţă şi moarte

03 Lavinia MariaOana Mihnea

Cîmpeanu Mihai Jr., tânărul pilot de raliuri din Brad, decedat duminică seara într-un accident rutier, va fi condus astăzi pe ultimul drum. Iar Lavinia Maria (foto), soţia acestuia, rănită grav în accident, se află în continuare în stare critică. Internată la Spitalul Judeţean Deva, tânăra este monitorizată în permanenţă de mai mulţi medici.
Din nefericire, starea ei de sănătate s-a agravat, a trecut ieri din coma de gradul III, în cea de gradul IV. „În urma accidentului de circulaţie, pacienta are politraumatisme cranio-cerebrale. Este intubată, hemodinamic instabilă, are un prognostic rezervat din partea tuturor. Am alcătuit o echipă medicală care veghează permanent fluctuaţiile pacientei  şi evoluţia stării acesteia. Avem în spital tot ce ne trebuie pentru un tratament complet şi complex, însă vom vedea ce ne rezervă viitorul. Medicii care fac parte din acea echipă sunt rezervaţi în acest moment“, a declarat Călin Laza, managerul spitalului din Deva.
Lavinia Maria este în vârstă de 25 de ani şi are împreună cu Cîmpeanu Mihai Jr. o fetiţă de trei ani. În momentul producerii tragediei, femeia se afla în maşina condusă de soţul ei şi a fost rănită foarte grav. Cîmpeanu Mihai Jr., fiul multiplului campion naţional la raliuri Mihai Cîmpeanu, va fi condus astăzi pe ultimul drum. Înmormântarea va avea loc în municipiul Brad, la ora 13:00. Bărbatul şi-a pierdut viaţa pe drumul Deva-Brad, în localitatea Fornădie, după ce a pierdut controlul volanului şi s-a izbit frontal de un TIR.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura