Soții nedivorțați forțat de o funcționară cer daune morale
Primăria Aninoasa și o fostă angajată au fost chemate în instanță de către doi localnici. Aceștia le-au cerut să achite daune morale și materiale în cuantum de 30.000 de euro, pentru că funcționara Primăriei Aninoasa nu a operat divorțul dintre cei doi pentru a-și însuși taxa de 500 de lei.
Condamnată pentru fals intelectual
Totul a ieșit la iveală după ce bărbatul s-a dus la Primăria Aninoasa și a descoperit că are un certificat de divorț fals. Omul a mers cu noua iubită la primărie să depună actele de căsătorie, dar a fost chemat la instituție pentru a i se aduce la cunoștință că este deja căsătorit. Localnicul a prezentat actele de divorț pe care le avea, moment în care cei din primărie și-au adus aminte că o angajată falsificase foarte multe documente și i-au comunicat că „certificatul de divorț” este fals. Funcționara a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual iar Judecătoria Petroșani a condamnat-o la 10 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual. Curtea de Apel Alba Iulia a achitat-o pe motiv că s-a împlinit termenul de prescripție. Foștii soți au cerut obligarea inculpatei în solidar cu partea responsabilă civilmente Unitatea Administrativ Teritorială a Oraşului Aninoasa la plata sumei în cuantum de 30.000 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a săvârșirii de către inculpată a infracțiunii de fals intelectual. Instanța din cadrul Judecătoriei Petroșani a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale atât pentru fapta proprie, fiind dovedite fapta ilicită şi vinovăţia inculpatei cât şi răspunderea comitentului pentru fapta prepusului. Judecătorul a stabilit că foștii soți au fost prejudiciați doar cu suma de 500 de lei, bani ce reprezintă taxa de divorț plătită, iar restul pretențiilor nu sunt dovedite. Soluția Judecătoriei Petroșani nu este definitivă, iar cei doi foști soți pot face apel. (M.Gânju)