Poliţiştii de la Hunedoara au avut de-a face cu o situaţie mai neobişnuită în timpul unei acţiuni de capturare a unor hoţi.
Aproape de orele dimineţii, oamenii legii au fost anunţaţi de un trecător că pe o stradă din municipiu, nişte persoane dubioase au spart geamul unui apartament situat la parterul blocului. Nici n-au apucat bine indivizii să se strecoare în interiorul locuinţei, că poliţiştii au fost pe urmele lor. Când au auzit zgomot, hoţii s-au ascuns sub patul din dormitor, în speranţa că nu vor fi descoperiţi. Ghinionul lor a fost acela că poliţiştii au căutat în fiecare colţ al locuinţei şi la un moment dat i-au găsit pe cei doi înghesuiţi sub pat. Este vorba despre doi tineri de 22, respectiv 28 de ani, ambii din municipiul Hunedoara. Hoţii au fost duşi la audieri la sediul poliţiei, fiind deschis pe numele lor un dosar penal pentru tentativă de furt calificat şi sunt cercetaţi în stare de libertate. (O. Mihnea)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…