Completul de la Curtea de Apel Alba Iulia i-a respins acţiunea ca nefondată, astfel că sentinţa executorie a Judecătoriei Hunedoara a rămas definitivă. Păun a fost obligat să achite despăgubiri civile în sumă de 20.600 lei către una dintre victime, 162,85 lei către D.G.A.S.P.C. Hunedoara- Centrul de plasament pentru Copilul cu Handicap Hunedoara, dar şi 2.000 de lei către alte două victime. Potrivit anchetei, acesta a comis mai multe spargeri în decembrie 2018, folosindu-se de o simplă şurubelniţă şi o cagulă, dar a fost surprins de mai multe camere de supraveghere înainte de a se masca. A lăsat un hunedorean aflat la muncă în Anglia, fără bunuri de circa 5.000 de lire sterline. La centrul de plasament, hoţul a pătruns în interior prin forţarea unui geam de la subsol de unde a furat 300 de lei şi un pix în valoare de circa 250 de lei. Mai apoi a dat o spargere şi la un garaj din Hunedoara, de unde a furat un autoturism parcat în apropiere. Individul a ajuns cu maşina până în Vulcan, unde a abandonat-o. (M. Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…