Ansamblul „Poieniţa“ al Colegiului Naţional „Decebal“ din Deva, coordonat de profesoara Olivia Niţescu, împlineşte 15 ani de activitate în care a promovat folclorul autentic, obiceiurile şi costumele populare.
Cu acest prilej, va avea loc un spectacol aniversar la Centrul Cultural Drăgan Muntean din Deva, mâine, 12 decembrie a.c., începând cu ora 18.00. La spectacol sunt invitaţi foşti elevi decebalişti, care au activat în cadrul Ansamblului „Poieniţa“, dar şi profesori, părinţi, elevi şi jurnalişti. Ansamblul este unic prin valoare şi autenticitate, se bucură de recunoaşterea specialiştilor în domeniu, dar şi de aprecierea şi dragostea publicului spectator.
„Acum, la ceas aniversar, vreau să aduc sincere mulţumiri doamnei profesor Olivia Niţescu pentru efortul, dăruirea şi pasiunea de care a dat dovadă în aceşti ani, promovând cu profesionalism şi consecvenţă cântecul popular românesc autentic. Mulţumesc tuturor elevilor care au făcut parte din Ansamblul Poieniţa, astăzi ei fiind medici, economişti, farmacişti, ingineri, jurişti, profesori, jurnalişti, arhitecţi, oameni de afaceri. Toată gratitudinea specialiştilor, jurnaliştilor şi televiziunilor care au fost alături de Ansamblul «Poieniţa», de-a lungul celor 15 ani de activitate. Şi nu în ultimul rând, mulţumiri publicului, spectatorilor şi telespectatorilor care, în tot acest timp, i-au aplaudat“, a arătat prof. dr. Florin Ilieş, directorul Colegiului Naţional „Decebal“ Deva.
S-a îmbătat criță și a făcut praf un bolid cumpărat din banii publici. Cârcotașii dintr-o…
Şoseaua care face legătura între municipiul Hunedoara şi localitatea Sântuhalm, de lângă municipiul Deva, una…
Cristian Merișanu, primar municipiul Vulcan Pentru că alături de promotorii locali în turism organizează și…
Andreea P., din Petrila Pentru că a fost acuzată de delapidare și riscă închisoarea, după…
Un nou studiu publicat de revista Nature dezvăluie informații despre modul în care nanoparticulele lipidice…
Anul trecut, a fost observată o creștere semnificativă a numărului de pacienți care au reclamat…