Doi soți din municipiul Petroșani au fost târâți la o reconstituire cu martori, pentru că unul dintre ei a condus un autoturism fără a avea permis de conducere.
Soția lui îi dăduse mașina deși știa că nu are permis. Când au fost prinși au recunoscut faptele, la fel și la audieri. N-a fost suficient pentru organul de anchetă, așa că soții din Petroșani au fost duși și la fața locului la reconstituire, la mai mult de un an distanță de la comiterea faptei. Hunedorenii au fost trimiși în judecată la Târgu Jiu. (M.Gânju).
Spun gurile rele prin târg că un individ de la noi, pe vremuri cu funcții…
Doar 10 dintre brățările dacice mai sunt în patrimoniul național. Un număr de 11 dintre…
Ovidiu Vlad, primarul orașului Geoagiu Pentru că a semnat, la sediul Companiei Naționale de Investiții,…
Raluca Turcan, fost ministru al Culturii Pentru că a aprobat transferul comorilor dacice la muzeul…
Călin Marian vrea concedieri la stat, dar să-și păstreze luxul parlamentar pe spatele hunedorenilor …
Patriarhia Română a lansat aplicația „Calendarul Ortodox” pentru telefoanele Samsung și iPhone, destinată românilor care…