Spectacolul Regele, bufonul şi domnii şobolani ajunge şi în Belgia!
În data de 10 mai, Teatrul de Artă Deva (TAD) vă invita la cea de a patra premieră din acest an – Regele, bufonul și domnii șobolani de Matei Vișniec. Textul a fost ales pentru a vedea lumina rampei de către regizorii Mihaela Panainte, aflată la cea de a doua colaborare cu teatrul devean și regizorul belgian Jean-Francois D’hondt.
Reflecție despre încotro se îndreaptă umanitatea
Premiera acestui spectacol a avut loc în cadrul Festivalului Unire prin Cultură și s-a bucurat de prezența autorului, dramaturgul Matei Vișniec. În luna decembrie, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Bruxelles, producția teatrului devean va fi prezentată publicului din Belgia, spectacolul fiind jucat în limba română cu subtitrare.
În data de 9 decembrie, producția TAD va fi pusă în scenă la Teatrul TriARte din Anvers. Din distribuția spectacolului Regele, bufonul și domnii șobolani de Matei Vișniec, regia Mihaelei Panainte și a lui Jean-François D’Hondt, fac parte Radu Trică, Silviu Ionuț Dobre și Andreea Pascu. Toți trei sunt actori ai Teatrului de Artă Deva, instituție inițiatoare a proiectului. Piesa reprezintă, în cuvintele dramaturgului Matei Vișniec, ”o reflecție despre încotro se îndreaptă umanitatea și cu ce riscuri”. Opera acestuia a fost definită adeseori drept teatrul actualității, iar Regele, bufonul și domnii șobolani se dovedește o alegere inspirată din această perspectivă. Recurgând la grotesc și carnavalesc, autorul își invită publicul să reflecteze la problema puterii și criza puterii, la nebunia liderilor și dezintegrarea societății, la criza cuvântului și manipularea istoriei, toate văzute ca aspecte ale crizei zilelor noastre.
Mândru de țara noastră
„Sunt foarte mândru de țara mea, de cultura noastră, de creativitatea noastră artistică și de aceea consider că frumosul, esteticul (ca fațetă a noastră, a românilor) este imperios necesar a fi arătat în lume, pentru o identificare corectă. În acest sens, Teatrul de Artă Deva își dorește să fie un ambasador cultural al județului Hunedoara și al țării și în Belgia, la Anvers. Regele, bufonul și domnii șobolani, de Matei Vișniec (cel mai mare dramaturg român al tuturor timpurilor) va fi prezentată la teatrul TriARte în data de 9 decembrie, ora 20, 30 în limba română, cu subtitrare în flamandă și franceză. Piesa este de un mare impact în aceste alienări contemporane. Dragi români din Belgia, din Olanda, din zonele apropiate ale Germaniei, din Franța, dacă aveți timp și plăcerea de a vedea o piesă deosebită, vă așteptăm în 9 decembrie la teatrul TriArte din Anvers, prilej cu care ne-am bucura să ne reunim cu toții sub cupola artelor”, a spus Mihai Panaitescu (medalion), managerul TAD.