Robert Elekeş, hunedoreanul de 15 ani care va debuta azi la Campionatul Mondial de tae-kwon-do din Italia, are planuri îndrăzneţe. Sportivul legitimat la clubul Pantera Neagră Petroşani şi-a propus câştigarea titlului de campion al lumii la categoria sa de vârstă şi greutate.
Debutant cu mult curaj
Sportivul antrenat de Ionuţ Lascău este elev în clasa a VIII-a la Colegiul Naţional „Carmen Sylva” din Petroşani şi practică tae-kwon-do de la vârsta de 9 ani la Clubul Pantera Neagră. Campion naţional la categoria -68 de kilograme juniori, Robert Elekeş este unul dintre sportivii prin care România poate fi pe podiumul lumii la această competiţie. „Este prima mea participare la un Campionat Mondial şi vreau să impresionez. Mi-am propus să câştig medalia de aur la categoria mea de greutate şi cred că am resurse pentru a îndeplini acest obiectiv”, a spus sportivul. Robert a abandonat fotbalul în favoarea acestui sport denumit şi calea mâinilor şi a picioarelor. „Am jucat fotbal un an la Jiul Petroşani, după care tot auzind prietenii mei că vorbesc despre tae-kwon-do, am decis să mă îndrept spre acest sport, care sper să devină sport olimpic. M-au atras foarte mult tehnicile spectaculoase de luptă, disciplina şi faptul că e un sport care te pregăteşte pentru societate”, a afirmat Robert Elekeş. Antrenorul Ionuţ Lascău este şi el încrezător în potenţialul sportivului său. „Este un sportiv muncitor, care s-a pregătit foarte mult pentru acest campionat. Din păcate, are puţină experienţă pentru acest nivel, dar sunt sigur că ambiţia şi dăruirea pe care le are îl vor face să obţină un rezultat bun la Mondiale”, a spus Ionuţ Lascău.
Patru hunedoreni în cursa pentru medalii
Alături de Robert Elekeş, judeţul Hunedoara mai este reprezentat la Campionatul Mondial de Andra Kovaci (Cristal Haţeg), Artur Meizel şi Cristian Popa (ambii de la Hard Steel Călan). Din delegaţia tricoloră face parte şi fostul campion mondial Cosmin Oprescu, actual preşedinte al Federaţiei şi antrenor al Lotului Naţional. „Avem mulţi sportivi valoroşi şi bine pregătiţi şi sper să obţinem cât mai multe medalii”, a spus Cosmin Oprescu, preşedintele Federaţiei Române de Tae-kwon-do. La competiţia din Italia s-au înscris peste 1.000 de sportivi din întreaga lume care vor lupta pentru medalii de azi până duminică.
Guvernul a stabilit data alegerilor prezidenţiale, pe 4 și 18 mai 2025. Perioada electorală începe…
Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi vrea cu tot dinadinsul să ajungă…
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, a fost ales, ieri, vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România…
Geanina Ianc, directorul general al DGASPC Hunedoara Pentru că răspunde întotdeauna la solicitările cetățenilor, fiind…
M.P., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, deveanul fiind acuzat de…
În contextul actual al amenințărilor cibernetice, Poliția Română a identificat o tendință de înșelăciune care…