Speriaţi de pandemie, în judeţ au ajuns mai puţini turişti

Adriana Năstase

Era de aşteptat că turiştii nu pot să vizi­teze, în această perioadă de pandemie, obiectivele turistice ale judeţului. Apariţia pan­demiei de coronavirus a influenţat ne­gativ prezenţa vizitatorilor plătitori de bilet în muzee, case memoriale şi situri în aer liber, informează cei de la Consiliul Judeţean.
Astfel, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Ro­mane din Deva, aflat în subordinea Con­si­liu­lui Judeţean Hunedoara, a resimţit din plin efectele restricţiilor impuse la nivel naţional, în condiţiile în care majoritatea punctelor sale de interes funcţionează în spaţii inte­rioare. În 2020, muzeul devean a pierdut, faţă de 2019, circa 20 la sută din vizitatorii plătitori de bilet. În schimb, pe parcursul anului trecut se poate vorbi de o creştere cu aproape 20 la sută a numărului de vizitatori unici care au accesat site-ul sau pagina de socializare a instituţiei, care şi-a mutat şi promovat intens activitatea în mediul online.În mediul online, muzeul a înregistrat 92.823 de vizitatori unici în 2020, faţă de 73.782 în anul 2019.
Situl Sarmizegetusa Regia, aflat în grija Serviciului Public Administrare Monumente Istorice, a pierdut în 2020 circa 7.000 de vizi­tatori plătitori de bilet, faţă de 2019. To­tuşi, în trimestrele 1, 3 şi 4 ale anului trecut, situl a fost vizitat de mai multe persoane decât în 2019. Astfel, în trimestrul 1, la Sar­mizegetusa Regia au fost 1.755 de per­soane, faţă de 1.196 în 2019, în trimestrul III (lunile de vară), în sit au ajuns 53.239 de per­soane, faţă de 45.185 de persoane în aceeaşi perioadă a anului 2019, iar în tri­mestrul IV, la Sarmizegetusa Regia au fost înregistraţi 9.030 vizitatori, în raport cu 8.824 în 2019. În total, cetatea a fost vizitată în 2019 de 77.250 de persoane, iar în 2020 de 70.185 de persoane.
În perioada 12 martie-15 mai 2020, situl a fost închis publicului vizitator ca urmare a mă­surilor restrictive impuse odată cu de­cla­rarea stării de urgenţă la nivel naţional din cauza apariţiei şi răspândirii virusului SARS-CoV-2. În aceeaţi situaţie a fost şi Muzeul Civi­li­zaţiei Dacice şi Romane Deva cu punc­te­le sale de lucru din judeţ.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

19 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

20 de ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

20 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

20 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

20 de ore ago