Politica si administratie

SPIGM Deva: Crizantemele, vedetele sezonului

Magdalena Șerban

Fiecare anotimp are culorile lui specifice. Deși poate părea mohorâtă, toamna e darnică în nuanțe, mai ales atunci când e ajutată. Așa că cei de la Serviciul Public de Întreţinere şi Gos­podărire Municipală Deva (S.P.I.G.M.) au grijă ca oraşul să nu aibă doar note arămii, ci să-și păstreze din strălucirea vie.

Lucrări diverse
„Suntem în etapa de înfrumusețare cu crizanteme, fiind amenajate în locuri speciale din municipiu și în sensurile giratorii. De asemenea, am plantat pan­seluțele bianuale și ne pregătim pentru primăvara anului viitor, plantând peste 15.000 de bulbi de lalele. Dome-urile vor fi retrase și la fel și jardinierele, iar cele care au mici defecțiuni vor fi re­pa­rate, pregătindu-le pentru 2024. Su­porții metalici rămân montați, ei fiind necesari pentru crizanteme și arbuști. Deși suntem aproape de noiembrie, mai lăsăm să funcționeze fântânile arte­ziene atâta timp cât vremea e călduță și nu vin temperaturi cu minus. După ce se va înrăutăți, le vom acoperi și le vom scoate din circuitul activ, conservându-le peste iarnă. Încă e bine afară și chiar dacă ar fi trebuit să trecem la toaletat pomii, mai avem de cosit. Nu au rămas multe zone, dar le vom rezolva, mai ales că ur­mă­toarele z­ile se anunță cu ploi. (…) În sere, se pregătesc florile, prin în­să­mân­țare, pentru primăvară. În rest, fa­cem îm­prejmuiri, reparăm gardurile și montăm garduri de delimitare a zonelor verzi, băn­cuțe, coșuri de gunoi, etc, în general ca răspuns la solicitările primite din partea cetățenilor”, a menţionat directorul S.P.I.G.M. Deva, Irinel Faur (foto). În con­tinuare, devenii se pot adre­sa Serviciul Public de Întreținere și Gos­podărire Mu­nicipală pentru prestarea unor activităţi economice cum ar fi: lu­crări de în­tre­ţi­nere a spaţiilor verzi şi lucrări de doborât arbori şi tăieri de co­recţie pe domeniul privat care se vor exe­cuta pe cheltuiala proprie a soli­ci­tanţilor, după obţinerea avizelor şi acor­durilor legale și în ter­menii stabiliți în conformitate cu pre­vederile de mediu, producţie şi vân­zare material dendro-floricol, în­chi­ri­e­re maşini şi utilaje. Pentru in­for­mații suplimentare şi comenzi de lucru îi puteți contacta la numărul de telefon: 0254-233.588.

 

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura