Spitalele hunedorene rãmân fãrã 500 de paturi

Carmen Cosman

Spitalele din judeţul Hunedoara rămân fără mai mult de 500 de paturi, ca urmare a ordinului emis de Ministerul Sănătăţii. Conform actului normativ, pentru anul 2011 au fost aprobate pentru contractare, la nivel naţional, 129.524 paturi în spitalele publice şi private, faţă de 136.515, în 2010.
La elaborarea Planului Naţional de Paturi, Ministerul Sănătăţii a luat în calcul numărul şi procentul bolnavilor care se tratează în fiecare judeţ, în regim de spitalizare continuă, defalcat pe numărul de pacienţi care au domiciliul în judeţul respectiv, şi pacienţi proveniţi din alte judeţe. De asemenea, s-a ţinut cont de numărul populaţiei din judeţ, dar şi de ponderea de dezvoltare pentru judeţele cu facultate sau universitate de Medicină.
Anul acesta, în premieră, Ministerul Sănătăţii a elaborat Planul Naţional de Paturi pentru perioada 2011-2013, astfel încât, România să se apropie în următorii trei ani de un număr de 5,61 paturi la mia de locuitori, cât este media europeană, după cum susţin oficialii MS.
La nivelul judeţului Hunedoara, planul despre care vorbim prevede reducerea a peste 500 de paturi. „Se vor reduce 516 paturi, din care 15 în Simeria. Rămân de redus 501 paturi din spitalele aflate sub tutela Ministerului Sănătăţii sau a administraţiilor publice”, a declarat Dumitra Ştefan, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara. Aceasta a precizat că paturile nu sunt scoase efectiv afară din spital şi pot rămâne funcţionale, cu condiţia să se găsească alte surse de finanţare.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago