Categories: Comunitate

Spitalul din Hunedoara, pe lista invitațiilor la „Gala Recunoștinței Medicale” de la Domeniul Regal Săvârșin

Magdalena Șerban

Alianța Vestului pentru Sănătate Pu­blică, formată din Direcțiile de Sănătate Publică Județene – Arad, Hunedoara și Timiș – în parteneriat cu Casa Regală a Ro­mâniei organizează joi, 2 septembrie 2021, evenimentul „Gala Recunoștinței Medicale”, la Domeniul Regal de la Să­vârșin. Printre invitați se numără re­pre­zentanți ai Spitalului Municipal „Dr. Alex­andru Simionescu” Hunedoara, de altfel principala unitate sanitară din pandemia COVID19, la nivel de județ.

În semn de prețuire și apreciere
Delegația instituției medicale hune­do­rene este formată din conducerea spita­lu­lui, precum și medici și asistente din secțiile de primă linie în lupta cu SARS-COV2. Mai exact: ec. Radu Budae – manager (foto), dr. Bende Barna Gavril– director medical, dr. Mag­dalena Frankfurt – șef Secție Pneumo­lo­gie, dr. Marcela Artean – Secție Boli Infecțioase, dr. Cătălin Vasiu – șef Secție ATI, dr. Horia Talfeș – șef Secție UPU, asis­tentă Elena-Marinela Haluca – Unitatea de Testare COVID. ,,Mulțumim Casei Regale pentru găzduirea acestui eveniment de­di­cat celor care activează în domeniul sănă­tății. De asemenea, mulțumim DSP Hune­doa­ra pentru invitația făcută. Este un gest care nu doar că ne onorează, ci vine să în­cu­nuneze eforturile tuturor colegilor din spital, eforturi care în această pandemie au fost mult mai vizibile și datorită cărora, spi­talul municipal Hunedoara a fost un pol de stabilitate în sistemul sanitar județean”, a declarat managerul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara, ec. Radu Budae. Potrivit organizatorilor, sco­pul galei este, în primul rând, unul de cu­noaș­tere, de închegare a unui tot unitar, pe timpul valurilor pandemice cadrele medi­cale din cele trei județe colaborând foarte mult telefonic sau electronic, însă lupta fiind una comună pentru salvarea de vieți. Acum, au ocazia să stea față în față. Faptul că manifestarea se va desfășura la Do­me­niul Regal Săvârșin sub patronajul Majes­tății Sale Principesa Margareta, nu face alt­ceva decât să confere un plus de ex­ce­lență. Mai trebuie precizat că există con­firmarea cum că la eveniment va participa și col. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul cam­paniei de vaccinare la nivel național.

Și program artistic
Festivitatea va debuta joi, la ora 16:00, în desfășurător fiind incluse mai multe mo­mente marcante printre care două de pre­miere a celor care s-au aflat în prima linie pe perioada pandemiei, intercalate cu un program artistic oferit de Filarmonica de Stat din Arad. După discursurile oficia­li­tă­ților, care vor încheia înmânarea diplo­me­lor, participanții vor avea ocazia să viziteze Domeniul Regal de la Săvârșin.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago