Categories: Actualitate

Spitalul din Lupeni intră în modernizare

Spitalul Municipal din Lupeni este la un pas de a obţine o finanţare de 20 de milioane de lei, prin Agenţia de Dezvoltare Regională Vest, pentru dezvoltare şi dotarea cu aparatură medicală şi deja s-a primit acordul scris pentru finanţarea proiectului.
După ce s-a reuşit salvarea spitalului de la comasare, administraţia publică din Lupeni a mai făcut un pas pentru modernizarea acestuia. De fapt, mai există un pas până când instituţia medicală din Lupeni va beneficia de o finanţare de 20 de milioane de lei, din fonduri europene. „Am primit acordul scris de finanţare, ceea ce înseamnă că proiectul este viabil. Mai durează procedura câteva luni, iar apoi, se semnează contractul de finanţare”, a  declarat Gabriel Lungu, administratorul public al municipiului Lupeni.
Banii, spune Lungu, vor fi alocaţi pentru lucrări de infrastructură, celule voltaice, reţeaua de apă, dar şi pentru dotarea cu aparatură medicală şi, cel mai important aspect, achiziţionarea unui tomograf computerizat. „Am reuşit să păstrăm spitalul, să nu fie comasat şi, mai mult decât atât, avem şi 500.000 de lei în cont şi nici o datorie faţă de furnizori”, a mai spus Gabriel Lungu. (C. Cosman)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

2 zile ago

Funcționari din Primăria Petroșani, declarați nevinovați de cea mai înaltă instanță a României

Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…

3 zile ago