Luna trecută, Spitalul municipal din Orăştie a fost sponsorizat de Sews România cu 49.000 de lei, astfel încât achiziţionarea unui aparat de masaj cardiac continuu – Lucas să devină posibilă. Consiliul Local Orăştie a asigurat un sprijin de 4.243 de lei.
Prezent în marile centre medicale universitare
„Aparatul Lucas este primul de acest fel din judeţ. Puţine spitale au aşa ceva în dotare. Acesta reprezintă un dispozitiv mecanic pneumatic pentru compresii toracice, oferind cea mai bună soluţie pentru o resuscitare cardiorespiratoare corespunzătoare, precum şi compresii toracice constante şi fără întrerupere. În acest mod, minimalizează efortul personalului medical şi permite eliberarea unei persoane pentru alte manevre sau tratamente de resuscitare. Astfel, rata de succes a resuscitărilor pacienţilor aflaţi în stop cardio respirator creşte la 60 la sută. Mulţumim pentru întregul sprijin societăţii Sews România, precum şi Consiliului Local Orăştie care ne este mereu aproape”, a declarat Graţiela Achim, managerul Spitalului municipal Orăştie. Trebuie spus că nu este pentru prima oară când Sews România întinde o mână de ajutor comunităţilor din care fac parte angajaţii societăţii.
Vital pentru întreaga zonă
„Încercăm ca, în măsura posibilităţilor, să ajutăm atât cât se poate, spitalul nostru. Deservind întreaga zonă, este absolut vitală buna lui funcţionare. Până la rectificarea bugetară din vara acestui an, am alocat pentru instituţia medicală circa 820.000 de lei, banii fiind necesari pentru proiecte de investiţii şi diverse lucrări şi achiziţii. În prezent, se lucrează la documentaţia necesară pentru accesarea unui proiect european pentru eficientizarea energetică. Vrem să reducem consumul de energie cu 50 la sută. Un alt proiect este destinat dotării cu echipamente medicale şi mobilier şi a fost depus prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Şi, mai avem un proiect, pe care l-am depus deja. Cu acestea, după ce le vom duce la bun sfârşit, putem spune că am reabilitat complet spitalul”, a afirmat primarul din Orăştie, Ovidiu Bălan (foto). Potrivit edilului, doar 47 la sută din rândul pacienţilor trataţi aici sunt din municipiu, restul reprezentând cazuri venite din localităţile limitrofe, şi chiar din judeţul Alba.
Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i pute! Cam așa s-ar traduce neobrăzarea unui ales…
Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a fost dat ca exemplu de bună…
Emilian S., din Hunedoara Pentru că a fost condamnat la amendă penală pentru violențe, după…
George Simion (foto dreapta), candidatul partidului AUR și Nicușor Dan (foto stânga), candidat independent și…
Magdalena Șerban Cel mai mare parc fotovoltaic administrat public în județul Hunedoara însumează peste 13…
Magdalena Șerban Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) oferă șansa ca fiecare primărie de comună care…