Categories: Comunitate

Spitalul din Orăştie va avea compartiment de Oncologie

Magdalena Şerban

Spitalul din Orăştie trebuie să treacă „pe plus“ prin investiţiile prognozate de municipalitate. Aceasta este una dintre dorinţele primarului municipiului, Ovidiu Bălan, sătul ca în fiecare lună să susţină financiar unitatea medicală, din bani de la bugetul local. Prin urmare, a venit cu planuri de măsuri.
„Am început amenajarea a două cabinete de Oncologie şi vom scoate la concurs postul de medic oncolog. O să introducem aceste cabinete în Programul Naţional de Oncologie, fiind vorba de un compartiment nou-înfiinţat. E un program al Ministerului Sănătăţii, nu ţine de Casa de Sănătate. Am făcut o simulare şi astfel, ne-ar creşte veniturile lunare cu 60.000-70.000 de lei. Apoi, vom cere internare de zi, prin Ambulatoriu. Plus că urmează să primim toată aparatura nouă pentru partea de Ambulatoriu, în valoare de 2,2 milioane de lei, urmând să fie introdusă şi ea în contractul cu Casa, crescându-ne beneficiile materiale şi de aici. Astfel, preconizăm că dacă îndeplinim aceste obiective, din 2014, spitalul nostru va trece pe plus. Luna aceasta, de exemplu, am ajuns la un minus de 45.000 de lei diferenţa dintre venituri şi cheltuieli. Arieratele vin din urmă, undeva la 500.000 de lei cu tot cu facturile restante. Dacă le achităm, vom ajunge pe zero”, dă asigurări edilul şef din Orăştie.
De precizat că Spitalul din Orăştie se va înnoi cu peste 40 de aparate medicale, în urma câştigării eligibilităţii de finanţare a programului european „Modernizarea şi echiparea ambulatoriului integrat“.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

21 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago