Categories: ComunitateFlash

Spitalul judeţean a fost acreditat de CoNAS

Magdalena Şerban

De curând, Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva a primit undă verde de la Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor (CoNAS), urmând să intre în posesia certificatului de acreditare. Unitatea sanitară a reuşit să îndeplinească 90 la sută din cei 2.700 de indicatori stabiliţi pentru procesul de evaluare.

„Recent, spitalul nostru a fost evaluat de o comisie de audit. Deoarece am îndeplinit peste 90 la sută din cei 2.700 de indicatori impuşi de CoNAS, am primit cel mai ridicat nivel de acreditare. Am avut şi 25 de indicatori neconformi, ei trebuind punctaţi şi rezolvaţi în timp. Este o pondere foarte mică, adică circa 0,8 procente din totalul indicatorilor. Intenţia noastră este de a trece în conformitate de sută la sută. Nu am mai fost acreditaţi până acum, însă potrivit noilor normative, era necesar să o facem până la finele anului viitor. Acreditarea este valabilă timp de cinci ani”, a precizat Călin Laza (foto), managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva.
Mai trebuie precizat că spitalele publice sau private din România care nu vor primi acreditare până la sfârşitul anului 2015 nu vor mai putea încheia contracte cu Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate. Din cele 12 spitale, sanatorii şi centre de sănătate din judeţul Hunedoara, deocamdată doar două mai deţin acreditare. E vorba de Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara şi de Spitalul Municipal Vulcan. Se pare că una din cauzele care împiedică conducerea acestor unităţi să facă pasul spre certificarea CoNAS este lipsa fondurilor pentru ridicarea la standardele necesare acreditării.
Acreditarea CoNAS se referă la siguranţa procedurilor medicale realizate, la respectarea drepturilor pacienţilor şi la aspectele administrative, reflectate în sinteza indicatorilor privind serviciile medicale, precum şi gradul de satisfacţie a bolnavilor. Procedura de evaluare urmăreşte îmbunătăţirea calităţii serviciilor din cadrul unui spital, vizând existenţa unui demers sistematic din partea conducerii, prin care să fie reduse disfuncţionalităţile de natură medicală şi/sau nemedicală. Acreditarea CoNAS garantează faptul că spitalele funcţionează la standardele stabilite potrivit legii, certificând calitatea serviciilor de sănătate în conformitate cu clasificarea unităţilor medicale, pe categorii de acreditare.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Domnule Sectorx, ce tot insistati cu faptul ca as fi comunist ? Sa zicem ca sunt pesedist desi nu sunt, referindu-ma la Purcel devin comunist ? Purcel cand era in alianta cu PSD nu era comunist ? A devenit necomunist dupa ce a plecat cu PNL din USL ? Daca arati ca Purcel fura esti comunist ? Referitor la blasfemie, Domnia Voastra nu intelegeti ca adeseori cuvintele au si sens figurat. Apoi, Nicolae Iorga nu este ceva sfant pentru neamul romanesc ? V-am spus ca invectivele Domniei Voastre ma distreaza. Imi dau putere pentru ca un om care le foloseste in locul argumentelor este sarac cu duhul. Este cazul Domniei Voastre. Aveti dreptate, am incheiat orice dialog cu Domnia Voastra, daca putem vorbi de un dialog. Si eu va doresc multa sanatate dar imi doresc ca Purcel sa plece sanatos din viata publica.

  • Ultima oara cand am fost la spitalul judetean Deva existau bai in sectii pe usa carora nu intra un scaun rulant, persoanele care erau imobilizate in scaun rulant nu se puteau spala si nici sa mearga la WC... Incredibil si la limita absurdului dar acesta este adevarul !

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago