Categories: Comunitate

Spitalul Judeţean Deva, pe drumul spre modernizare

Oana Mihnea

Până la începutul anului viitor, condiţiile de tratament şi internare în Spitalul Judeţean Deva vor fi printre cele mai bune. Cea mai importantă investiţie, aflată în plin proces de derulare, cuprinde amenajarea unui corp de clădire nou în incinta spitalului, unde vor funcţiona cele mai multe dintre secţiile medicale.

Toate la un loc
„Pentru a putea realiza acest obiectiv, a fost nevoie de 20 milioane de lei. Ministerul Sănătăţii ne-a alocat deja cinci milioane de lei, iar restul de 15 milioane sperăm să îi primim la rectificarea bugetară din următoarea perioadă. Până la sfârşitul anului, lucrările de amenajare a corpului central vor fi încheiate şi aici vor funcţiona cele mai multe secţii ale spitalului, printre care Cardiologia, Ginecologia, Urologia, Ortopedia, ORL sau Oftalmologia. Esenţial este faptul că, tot în acelaşi corp de clădire, la etajul şapte, va fi mutată şi Secţia de Pediatrie. În prezent, aceasta se află într-un spaţiu separat faţă de unitatea medicală şi suntem conştienţi că nu este o situaţie tocmai comodă, atât pentru copii, cât şi pentru părinţi. De asemenea, urmează să modernizăm şi secţiile de reumatologie şi recuperare, iar cea de psihiatrie va fi mutată la Policlinica din cartierul Dacia“, a declarat managerul Spitalului Judeţean Deva, Călin Laza (foto).

Se înmulţesc medicii
Şi la capitolul medici, lucrurile au început să se mişte. De curând, la Spitalul Judeţean Deva a fost ocupat încă un post de medic specialist pe medicină de urgenţă. Deşi ar fi nevoie de 15 astfel de cadre pentru a face faţă solicitărilor, acum sunt 10, dar numărul lor va creşte. „Am mai scos la concurs încă două posturi de medic pentru Unitatea de Primiri Urgenţe, şi câte un post la Oncologie, Cardiologie şi Anatomopatologie. În total, avem 157 de medici care lucrează în toate specializările“, a adăugat managerul spitalului devean. Referitor la capacitatea de „cazare“, unitatea medicală este dotată cu 617 paturi pentru internare continuă şi 34 pentru internarea de zi.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago