Spitalul Judeţean, în plină luptă contra COVID-19
Sorina Popa
Decizia ca Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva să preia cazurile de COVID-19 a fost luată de prefectul judeţului, Vasilică Potecă. Asta, după ce spitalul din Timişoara a anunţat săptămâna trecută că nu mai preia pacienţii cu noul virus din alte judeţe. Lucru care era de aşteptat, având în vedere creşterea alarmantă a cazurilor.
Dar, de ce se sperie cadrele medicale că trebuie să preia pacienţii respectivi? Cu ce sunt ei vinovaţi că s-au îmbolnăvit. Echipamentele de protecţie au sosit la spitalul devean şi lucrurile, sub coordonarea medicului Claudiu Antal, sunt, din punct de vedere organizatoric, pe drumul cel bun.
Ieri, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, Daniela Roşca, a declarat că sunt cinci bolnavi cu COVID-19 pe Secţia Infecţioase, şi alţi trei la Terapie Intensivă.
Ce se întâmplă la Secţia de Oncologie, unde toţi medicii au fost infectaţi cu noul virus? „Vin medici de la Hunedoara şi Orăştie la această secţie, plus că este medicul de gardă, care se ocupă de pacienţii de la Oncologie. Medicii de aici au lăsat oricum schemele de tratament. Pe secţie se intră cu combinezoane, toată lumea este echipată, se schimbă combinezoanele la şase ore. Aşa se lucrează”, a declarat managerul Daniela Roşca.
La Secţia de Pneumoftiziologie, lucrurile au derapat. Cadre medicale de aici acuză conducerea secţiei că a lăsat un pacient care era suspect de COVID-19, în salon, dar l-au testat doar după o săptămână. În tot acest timp, personalul a venit în contact cu acest pacient. Acum, secţia este închisă, bolnavii transferaţi la Infecţioase, susţine managerul Daniela Roşca. Iar personalul este în izolare.
Ieri, alte 17 cazuri pozitive au fost înregistrate în judeţul nostru. Printre acestea se află şi şeful Secţiei Interne 2, dr. Ioan Demeter, şi el infectat cu COVID-19. De asemenea, şi Călin Popa, soţul doctoriţei Alina Popa, de la Oncologie, transferată la Timişoara săptămâna trecută, se află printre cei infectaţi. El a fost dus, duminică seara, tot la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara, alături de soţia sa.
În ceea ce priveşte aparatul primit de spitalul devean, acesta nu poate încă face analize pentru depistarea bolnavilor cu COVID-19, decât după 10 aprilie.