Magdalena Șerban
Spitalele publice din România sunt susținute integral din venituri proprii (sumele încasate pentru serviciile medicale, alte prestaţii efectuate pe bază de contract, precum şi din alte surse, conform legii) şi funcţionează pe principiul autonomiei financiare. Prin urmare, contractul parafat anual cu Casa de Sănătate este vital. La Brad, noua finanțare este parcă mai optimistă.
Pacientul, principalul beneficiar
În perioada stării de alertă, sumele alocate spitalelor au fost consistente, motivul fiind suprasolicitarea unităților sanitare. Totuși, deși starea de alertă a încetat, guvernul a decis ca până în luna septembrie, unitățile medicale să beneficieze de sume mai mari, mai exact o medie a valorilor lunare decontate de Casă în anul 2021. „Contractul de furnizare de servicii medicale al oricărui spital public cu Casa de asigurări de sănătate reprezintă sursa principală a veniturilor în cadrul bugetului de venituri şi cheltuieli. Așa că este primordial. În cazul nostru, noul contract cu Casa de Sănătate înseamnă 1.061.223 de lei, plusurile fiind la spitalizarea continuă, spitalizarea de zi și cronici. Comparativ cu alocarea precedentă, valoarea este una mai mare cu 85.404 de lei, deci e un pas înainte. Dacă discutăm de numărul total de paturi finanțate, acesta e de 114. Bineînțeles, punem la socoteală și 20 de paturi destinate bolnavilor diagnosticați cu Covid. În concluzie, nu ne putem plânge cât timp lucrurile merg spre mai bine. Obiectivul nostru este menținerea unui echilibru cât mai bun între calitatea actului medical oferit pacienților, condițiile de spitalizare și, evident, investițiile și achizițiile de aparatură și instrumentar medical”, a subliniat Ioan Cobori (foto), managerul Spitalului Municipal Brad. Mai trebuie spus că în total, sumele contractate de spitalele din județul nostru cu Casa pe trimestrele II și III ale anului 2022 ajung la 144.977.813 de lei.
Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…
Cică e distracție maximă la o firmă de stat de pe la noi. Șeful de…
Liliana Stolnicu, managerul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad Pentru că a înființat un COMPARTIMENT DE BOLI…
Dorel U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat de…
Fostul candidat la președinție din noiembrie 2024, Călin Georgescu (foto), a declarat că de Ziua…
Provenit dintr-o familie numeroasă și săracă din Petroșani, adolescentul s-a dus în Capitală, la una…