Sporting Brad reîntâlneşte campioana naţională
Principala modificare a turneului final al campionatului naţional de minifotbal este că s-a revenit la 20 de echipe participante, după ce anul trecut fuseseră 16. Astfel, cele 20 de grupări au fost împărţite în patru grupe de câte cinci echipe, primele două din fiecare grupă urmând să obţină accesul în sferturi. Sporting Brad, campioana Devei, va face parte din grupa A, alături de formaţiile Sonorom Boloteşti (Vrancea), Divertis Târgovişte, Beer Hunters Alba Iulia şi Hermanstadt Sibiu. Ultima este campioana naţională en-titre şi echipa care a învins-o pe Sporting Brad în sferturile de finală ale turneului regional de calificare de la Drobeta Turnu Severin.
Şansă de revanşă pentru MFC Corvinul
MFC Corvinul Hunedoara, a doua reprezentantă a judeţului la turneul final, face parte din grupa D, alături de echipele Old Boys Bucureşti, Extratereştrii Bistriţa, Lin&Ema Alba Iulia şi AEK Oradea, trupa de pe Criş fiind ocupanta locului 3 la ediţia de anul trecut al campionatului naţional, după ce o elimina în sferturi chiar pe MFC Corvinul. La turneul final din 2017 lipsesc echipe importante, precum Chedra Tax Doelpan Ploieşti, vicecampioana naţională, sau grupările din capitală Neatza&Prietenii şi Tanzmanscaft. Turneul final al campionatului naţional de minifotbal se va juca în perioada 14-16 iulie, la Bacău. (Ovidiu Mănăstire)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…