Categories: Sport

Stadionul Jiul din Petroşani îşi schimbă numele

Nicolae Gavrea

Consiliul local al municipiului Petroşani a aprobat propunerea primarului Tiberiu Iacob- Ridzi de a atribui stadionului Jiul numele fostului fotbalist şi antrenor Petre Libardi, cel căruia i-a fost conferit de către municipalitatea din Petroşani, în anul 2001, şi titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului.

În onoarea acestui sportiv de excepţie, a cărui carieră sportivă, atât ca jucător, dar şi ca antrenor, se confundă practic cu o bună parte din istoria clubului sportiv Jiul Petroşani, pe care Petre Libardi l-a slujit din anul 1963, vreme de aproape o jumătate de secol, în anul Centenar al CS Jiul Petroşani, principalei arene sportive a Văii Jiului îi va fi atribuit numele acestuia.
Potrivit argumentaţiei primarului Tiberiu Iacob-Ridzi, la proiectul de hotărâre, însăşi cariera sportivă a lui Petre Libardi, dar şi dragostea şi devotamentul cu care acesta a servit clubul petroşenean justifică acest demers, apreciat în egală măsură de sportivi şi suporteri. ”Petre Libardi a evoluat la Jiul Petroşani în aproape 100 de meciuri în Divizia B şi alte 239 de meciuri în Divizia A (locul 4 la Jiul Petroşani, într-un clasament al tuturor timpurilor), marcând 46 de goluri. A jucat la Jiul Petroşani 12 campionate, în perioada 1963-1975 şi a fost căpitanul echipei în două finale ale Cupei României: în anul 1972 (0-2 cu Rapid) şi anul 1974 (4-2 cu Poli Timişoara). A jucat, de asemenea, în Cupa Cupelor (0-3 şi 2-0) cu Dundee United, fiind căpitanul Jiului. De menţionat este şi faptul că Petre Libardi a jucat în echipa naţională de tineret şi în echipa naţională de seniori”, a explicat primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.
Petre Libardi a fost şi antrenor al CS Jiul Petroşani, în anii 1981 şi 1982 şi 1990 şi 1991, când echipa evolua în Divizia A la fotbal. El s-a născut pe 27 august 1942 la Câmpulung Muscel şi a plecat dintre cei vii pe 14 august 2005.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago