Categories: Actualitate

Stâna modernã din Retezat

Maximilian Gânju

În Masivul Retezat a fost construită prima stână modernă care are apă curentă şi energie electrică, şi chiar dacă este un exemplu, o investiţie asemănătoare nu s-a mai făcut în sudul Retezatului.

Pentru sterilizarea recipientelor
La 1.400 de metri altitudine, în inima Retezatului, a fost amenajată o construcţie modernă în care ciobanii pot să-şi prepare în condiţii igienice produsele obţinute din laptele muls de la oi. Stâna de la Scorota Seacă este la trei kilometri de zona Câmpul Mielului de pe DN 66A,  între culmile Scorota şi Albele. Realizată din lemn masiv, are trei încăperi, apă curentă, energie electrică furnizată cu ajutorul unui generator şi, cel mai important, apă caldă pentru sterilizarea recipientelor în care se depozitează laptele. „Construcţia a fost gata în primăvara lui 2008, când s-a început activitatea la stâna ecologică. Intenţia a fost pe cât posibil să se respecte mediul înconjurător. Totul a fost adus de la o distanţă de circa trei kilometri în spate sau cu ajutorul animalelor”, spune unul dintre angajaţii stânei.

Are şi energie electrică
La stână, sunt câteva sute de oi deţinute de locuitorii cătunului Câmpu lui Neag din zona oraşului Uricani, iar proprietarii spun că s-au ghidat după normele moderne care prevăd un anumit număr de animale. „Vechea stână avea o singură cameră şi nu avea apă curentă. Ce să mai vorbim de apă caldă. Acum, la noua stână, avem chiuvete şi apă rece tot timpul”, mai spun ciobanii din Scorota Seacă. În plus, stâna are şi energie electrică, produsă de un generator. „Încercăm să le folosim cât mai puţin posibil pe timp de noapte, când trebuie să pregătim vasele pentru dimineaţa, când mulgem oile. În rest, nu folosim lumina deloc. Avem un aparat de radio la stână care merge pe baterii”, mai spun ciobanii. Faima stânei din Scorota Seacă a ajuns până la urechile turiştilor care vizitează în această perioadă Munţii Retezat.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

23 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

23 de ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

23 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

23 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

23 de ore ago