Actualitate

Stânci periculoase pe drumul către Sarmizegetusa Regia, date jos de salvamontişti

Ploile abundente care au căzut în ultimele zile au creat probleme mari în zonele montane. Pe drumul către cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, mai multe stânci stăteau să cadă, după ce apele au săpat la temeliile lor, iar pe traseele montane din Retezat, câteva podeţe au fost rupte de viitură. Salvamontiştii au fost cei care au intervenit în toate aceste situaţii.

”La Sarmizegetusa ne-au chemat în după-masa zilei de 24 iulie cei de la administraţia sitului, deoarece chiar pe drumul de acces al publicului către cetate, nişte stânci stăteau să cadă şi a trebuit să le dăm jos. A fost o echipă de patru salvamontişti, s-au mobilizat şi au curăţat zona. Erau bolovani destul de mari, grei de câteva sute de kilograme, dacă s-ar fi desprins de acolo cu siguranţă ar fi afectat turiştii. Zona era destul de urâtă, pe o râpă de vreo 10 – 12 metri, au trebuit să se agaţe în coardă de arborii de mai sus şi cu nişte răngi i-au dislocat. Important este că am rezolvat problema. Pe Valea Galeşului, la Stânişoara, mai multe podeţe au fost afectate de viituri şi le-am refăcut. De exemplu, cel de pe Galeşului l-a luat apa şi l-a dus mai jos. Salvamontiştii care erau de serviciu în Pietrele l-au tras cu nişte scripeţi şi l-au repus pe poziţie. La Stânişoara l-au făcut în întregime pentru că nu mai era deloc. Podeţul care face legătura între Pietrele şi Bucura îl vom reface de la zero. Avem o sponsorizare de la ArcelorMitall, care ne-au confecţionat bare speciale pe care urmează să le montăm”, a declarat Ovidiu Bodean, şeful Serviciului Judeţean Salvamont Hunedoara. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago