Categories: Sport

Start cu medalii în sezonul de toamnã-iarnã

Ciprian Marinuţ

Karatiştii clubului Heian Deva au fost de „24 de carate” la competiţiile internaţionale „European Championship”, desfăşurată la Aleşd (judeţul Bihor) şi „Open Bihor”, derulată la Oradea, cucerind aproape 20 de medalii.
Performanţe prin sacrificarea vacanţei
Componenţii secţiilor de karate din Deva şi Veţel ale clubului Heian Deva au demonstrat că s-au pregătit foarte bine pe perioada vacanţei de vară, reuşind să fie în top la primele competiţii ale „toamnei”. Ca dovadă, sportivii antrenaţi de Oana Tomiuc şi Marius Biji au reuşit să urce pe podium de aproape 20 de ori la cele două evenimente sportive dedicate artelor marţiale, desfăşurate în judeţul Bihor. „European Championship a aliniat la start peste 250 de sportivi din România, Serbia, Italia şi Ungaria, fără a fi un campionat european, ci doar o întrecere internaţională foarte puternică. La Open Bihor, de la Oradea, s-au înfruntat 315 karatişti din Letonia, Ucraina, Moldova, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Muntenegru, Serbia, Grecia, Turcia şi România. Ambele competiţii au avut un bun nivel calitativ, iar prezenţa pe podium a sportivilor noştri este o răsplată a sacrificării unei părţi a vacanţei de vară pentru pregătire”, a spus Marius Biji, preşedintele clubului Heian Deva.
Medalii peste medalii
La „European Championship” de la Aleşd, cea mai valoroasă medalie a obţinut-o Andra Daniliuc, clasată pe primul loc la kata seniori. Tot pe prima treaptă a podiumului la kata (lupta cu un adversar imaginar) au mai urcat Răzvan Bratu (categoria 6-7 ani), Alexia Voicu (categoria 6-9 ani), Mihai Martinesc (categoria 8-11 ani). La kumite, cel mai bine s-au prezentat Mihai Martinesc, Alesia Voicu şi Cristian Sicoe (categoria 6-7 ani), toţi medaliaţi cu aur. În plus, Răzvan Bratu şi Attila Szocs (seniori) au obţinut argintul la kumite, iar Albert Ungur (12-13 ani) a cucerit bronzul la kata. La „Open Bihor”, s-a obţinut o singură medalie de aur prin Carmen Tatoiu (la kata, 7-8 ani), una de argint prin Diana Tatoiu (kumite 11-12 ani) şi patru de bronz prin Cristina Josan (kumite, 8-9 ani), Diana Josan (kata, 13-14 ani), Diana Tatoiu (kata, 11-12 ani) şi echipa de kata 12-15 ani, formată din Denisa Pădurean, Diana Josan şi Diana Tatoiu.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago