Start în competiţiile de judo
Prima competiţie oficială a anului, organizată de Federaţia Română de Judo, se va desfăşura la finalul acestei săptămâni la Deva, Bucureşti şi Miercurea Ciuc. Este vorba de etapa de zonă a Campionatului Naţional Individual rezervat cadeţilor (sportivi sub 18 ani), la masculin şi feminin. La Sala Sporturilor din Deva, se vor duela pentru un loc la etapa finală, sportivii de la cluburi din zona de vest a ţării. De altfel, medaliile de campioni naţionali la această categorie de vârstă se vor atribui în urma turneului final, care va avea loc tot la Deva, în perioada 22-24 februarie. În continuare, în luna aprilie, între 12 şi 14, la Deva se vor pune în joc titlurile de campioni la categoria juniori (sportivi sub 21 de ani) în cadrul Finalei Campionatului Naţional Individual, masculin şi feminin. Peste doar o săptămână, adică între 19 şi 21 aprilie, la Deva îşi vor da întâlnire pe tatami şi finaliştii Campionatului Naţional Euroregiuni, la categoria copii (sub 15 ani), la individual şi echipe, masculin şi feminin.