Politica si administratie

Start pentru construcția a 150 de centre pentru copiii expuși riscurilor

Ministerul Familiei, Tineretului și Ega­lității de Șanse a semnat recent pri­mele 20 de contracte aferente pro­iec­telor de realizare a centrelor de zi pen­tru copiii expuși riscului de a fi separați de familie.

Locul copilului, în familie
Centrele de zi ce urmează a fi înfii­n­țate vor asigura accesul la servicii so­ciale de sprijin de prevenire a separării copilului de familia sa pentru un număr de maxim 4.500 de copii. Investiția are în vedere crearea a aproximativ 150 de centre de prevenire a separării copilului de familia sa, bugetul total alocat fiind de 50 milioane de euro.
„Mă bucur pentru că iată, chiar de ziua lor, demarăm o serie de investiții finan­țate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, care au ca scop crearea în final a peste 150 de centre de prevenire a separării copilului de familia sa. După cum vedem, şi am spus-o mereu, PNRR înseamnă în primul și în primul rând re­forme, viziuni, mod de viață şi, nu ultimul rând, înseamnă bani. Pentru că locul co­pilului este alături de familie. Iar rolul nos­tru în și din funcțiile pe care vre­mel­nic le deținem, este să facem tot posi­bilul astfel încât toți copiii din România să crească și să se dezvolte în interiorul familiilor lor”, a spus pre­mierul.

Susținere și din bugetele locale
La rândul său, ministrul Familiei, Tine­re­tului și Egalității de Șanse, Natalia-Elena Intotero i-a felicitat pe primarii care au ales ca prioritate copii. ”Vă mul­țu­mesc din tot sufletul pentru că ați accep­tat să muncim împreună, mulțu­mesc primarilor, care au spus prezent și spun prezent de fiecare dată, când este vorba de copiii țării noastre. Nu va fi ușor, pentru că în prima fază susținerea este prin fonduri europene, dar apoi sus­ținerea va trebui să fie de la bu­getele locale. Faptul că dumneavoastră ați ales ca prioritate copiii, viitorii adulți ai țării noastre, înseamnă foarte mult”, a de­clarat ministrul Familiei.
În perioada imediat următoare, Minis­terul Familiei, Tineretului și Egalității de Șan­se va lansa un al doilea apel de pro­iecte în care încurajăm furnizorii publici de servicii sociale să depună proiecte. Prin intermediul acestui apel vor fi spri­jinite activități specifice reali­zării de in­vestiții, respectiv construcția/ reabili­ta­rea/ modernizarea/ extinderea/ dotarea infrastructurii sociale. Reamin­tim că prin aceste investiții se pot rea­liza trei categorii de servicii sociale: Cen­tre de zi pentru copii aflați în situa­ție de risc de separare de părinți; Cen­tre de zi de recuperare pentru copii cu dizabilități; Centre de zi pentru con­si­liere și sprijin pentru părinți și copii. (A.Năstase)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura