Gruparea antrenată de Florin Ignat a început excelent noul sezon al Ligii I, impunându-se chiar pe terenul marii rivale, Informatica Timişoara, scor 3-2. Chiar dacă au condus la un moment dat cu 3-0, alb-vişiniii au trăit periculos finalul de meci, timişorenii revenind şi fiind aproape de egalare.
Aproape de scorul de forfait
Gazdele au avut primele ocazii dar Iancu a fost la post, salvând atât în faţa lui Thiago cât şi la mingea expediată de Janjic. De partea cealaltă, Nuno Coco nu l-a putut învinge pe Giurcanu iar bănăţenii au mai trecut o dată pe lângă gol, la o minge trimisă în bară de Rakic, în minutul 10. Au urmat apoi două minute providenţiale pentru deveni, care au înscris de tot atâtea ori. Mai întâi, Ignat l-a surprins pe Giurcanu cu un şut la colţul scurt de la 12 metri, fază urmată de a şasea greşeală de echipă a gazdelor, penalizată cu lovitură de la 10 metri. Cristi Matei a transformat cu siguranţă, aducând un avantaj liniştitor pentru alb-vişinii. Căpitanul devean putea face scorul de forfait, ratând două ocazii mari din apropierea porţii dar şi încă o lovitură de la 10 metri, Giurcanu apărând şutul său.
Informatica a scăpat în această repriză în două rânduri de eliminare, după ce arbitrii i-au iertat pe Savio şi Rakic de cuvenitul cartonaş roşu, după ce i-au lovit cu cotul în figură pe Paulo Ferreria, respectiv Tacot.
Victorie obţinută cu emoţii
Derby-ul părea decis în minutul 28, când Nuno Coco ridica scorul la 3-0, înscriind după o intercepţie în faţa lui Rakic. Însă două nesincronizări în apărare, în acelaşi minut 28, au făcut ca gazdele să revină, marcând de două ori. Mai întâi, Savio a înscris din pasa lui Simic iar Janjic a transformat un penalti scos tot de Simic. Presiunea gazdelor s-a accentuat şi alb-violeţii au ratat ocazie după ocazie, trimiţând mingea de două ori în bară, prin sârbii Rakic şi Janjic. Devenii au rezistat însă, în ciuda faptului că adversarul a jucat fără portar în ultimele trei minute, şi se întorc la Deva cu o victorie foarte importantă în debut de sezon. Peste o săptămână, un nou derby, contra campioanei City’us Tg. Mureş.
INFORMATICA TIMIŞOARA 2 (0):
Giurcanu – Simic, Janjic, Rakic, Rajcevici. Au mai jucat: Ilaş, F. Matei (cpt.), Savio, Thiago, Lupu. Antrenor: Robert Lupu
AUTOBERGAMO DEVA 3 (2):
Iancu – C. Matei (cpt.), Al-Ioani, Nuno Coco, Paulo Ferreira. Au mai jucat: Ignat, Pînzaru, Tacot, Obadă. Antrenor: Florin Ignat
Arbitrii: Gabriel Gherman (Bucureşti) – Daniel Decă (Brăila)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…