Sport

Start play-off și play-out din Liga a III-a

Astăzi debutează partea a doua din Campionatul ligii a III-a de fotbal, adică, întrecerea din play-out și play-off, la finalul căruia se vor cunoaște echipele care merg la barajul de pro­movare, cele care rămân să evolueze în continuare în acest eșalon și, de­sigur, cele care vor retrograda.

Fără unii jucători
Balul va fi deschis de CSM Deva care va juca astăzi, 1 aprilie, de la ora 17, pe stadionul „Dacia” Orăștie în compania formației Voința Lupac. Din lotul Devei pentru partida cu Voința nu vor face parte Kayondo (încă suspendat, poate reintra abia cu Pandurii), Iordache (șase săptămâni de pauză după reacci­den­tarea la gleznă) și Săulescu (indis­po­nibil). Va reintra în schimb Dumbrăvean în centrul apărării, an­tr­e­norul Ștefan Nanu urmând să aleagă al treilea junior – alături de Bădescu și Plută – din 11-le de start.Echipa de­veană a câștigat recent, cu 4 – 0, par­tida cu Șimian.

Nici un fel de emoții
Liderul seriei a IX-a, formația CS Hunedoara joacă, mâine, sâmbătă,
2 aprilie, ora 17, pe stadionul „Michael Klein” în play-off cu Academia Viitorul Cluj și este aproape sigur că echipa pre­gătită de antrenorul Florin Maxim nu se poate împiedica pe teren propriu de o echipă care nu i-a pus nici un fel de probleme în sezonul regulat. În ultima etapă, dinainte de play-off, Hunedoara a trecut la Cugir de Meta­lurgistul (goluri Arnăutu, Roșu și Buș) după o primă repriză mai puțin reușită, în care a fost condusă (gol Rus) și a fost nevoie de niște „reglaje” la pauză.

Revine căpitanul
Jiul Petroșani întâlnește tot sâm­bătă, în play off, formația Viitorul Pandurii II.Întâlnirea este programată de la ora 17, pe stadionul „Petre Libardi”.
Oaspeții echipei din Valea Jiului vor conta pe următoarea componență a formației: Krupenschi – Croitoru (Badea), Godja, Pirtea, Pîrcălabu (Stajic) – Baican, Gheban (Stăniloiu), Geană ( Buțurcă), Mitrică – Micle, Vespe.
De partea cealaltă, antrenorul prin­cipal de la Jiul Petroșani, Aurel Moldovan, îl va avea la dispoziție și pe căpitanul Remus Sandu, suspendat în partida câștigată la Brad cu Aurul (1-0), alături de toți cei care au contribuit la succesul Jiului: Spânu – Bădărău, Ionică, Torkos, Keszeg – Oprișa, Ioniță (81 Rovența) – Mazilu (71 Stoicoiu), Cocină, Caralicea (64 Chirițoiu) – Mărmăneanu (71 Drovi).

Probleme cu lotul
În play-out, va evolua Aurul Brad care va juca în această etapă în de­plasare la Viitorul Șimian, sâmbătă, 2 aprilie, de la ora 17, pe stadionul „Municipal” din Drobeta. Brădenii au nevoie de puncte pentru a evita re­trogradarea dar în acest prim joc din play-out Aurul întâlnește o formație care practic este scutită de emoții în această a doua parte a campionatului. Aurul Brad are doar un singur punct în ultimele trei etape. Vor absenta sâm­bătă Lup (suspendat) și Lupușor (acci­dentat), astfel că există ceva probleme în alcătuirea primului 11.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura