Sport

Start spectaculos în fotbalul mic

11 x 1 fotbal judeteanCiprian Marinuţ

Pofta de gol, meciurile pe muchie de cuţit sau victoriile categorice au „însorit” prima etapă a returului Ligii a V-a, desfăşurate duminică. În cele nouă meciuri s-au marcat 39 de goluri, media fiind de 4,33 pe meci, unele favorite au câştigat lejer, iar altele au fost ţinute în şah de echipele mai slab cotate.

Fruntaşele rămân la putere în seria I
Trei meciuri de foc au încălzit ca la carte prima etapă a primăverii în seria I a Ligii a V-a. În două dintre ele, primele două clasate au câştigat şi rămân cot la cot în fruntea ierarhiei, iar în al treilea, cele două combatante au remizat, 4-4 ca la teatru, după un meci cu opt goluri marcate. Astfel, lidera Agrocompany Băcia şi-a păstrat prima poziţie, după ce a câştigat cu 3-1 pe terenul ocupantei locului patru, Cetate Răchitova. Trupa din Ţara Haţegului a început promiţător, deschizând scorul prin Emanuel Băiconi (min. 26), dar apoi, Agrocompany a  întors rezultatul prin trei goluri consecutive semnate de Paul Apati (min. 33 şi 34) şi Karoly Balizs (min. 61). Ocupanta locului secund, Unirea Gen. Berthelot, a avut viaţă grea pe terenul celor de la Sargeţia Bretea Română, dar s-au impus cu scor italian, prin golul marcat de Radu Hâljoni (min. 50). Cel mai spectaculos meci al rundei l-au oferit Cerna Lunca Cernii (locul 3) şi Măgura 2010 Pui (locul 5), care au încheiat la egalitate, scor 4-4, după un joc animat, în care s-au marcat două goluri într-un minut. Măgura Pui a fost vioara întâi a debutului de joc, conducând cu 2-0 prin golurile semnate de Daniel Pau (min. 10) şi Dănuţ Belei (min. 22), dar Cerna a egalat până la pauză prin dubla lui Cătălin Stoiconi, (min. 39 şi 41). În minutul 57 din repriza secundă ambele echipe au marcat câte un gol, scorul fiind 3-3, pentru ca pe final, Cerna să preia conducerea prin reuşita lui Cosmin Scorobete (min.70), iar Măgura să egaleze prin Daniel Pau (min.76) care şi-a trecut astfel în cont o triplă.

Doar lidera e pe val în seria a II-a
Mureşul Pricaz, lidera seriei a II-a, a realizat scorul etapei, 5-0, acasă, cu Ponorul Vaţa. În schimb, echipele de pe locurile doi şi trei au fost ţinute în şah de adversare mai modeste. Berianul Beriu (locul 2) a scos doar o remiză, scor 1-1, pe teren propriu, cu codaşa Mureşul Brănişca, în vreme ce Minerul Teliuc (locul 3) a fost învinsă, scor 3-0, de Key Systems Ribiţa, astfel că lupta pentru podium devine şi mai palpitantă.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura