Flash

Staţiunea balneoclimaterică Balvanyos

822-54528

Staţiunea balneoclimaterică Balvanyos este situată în judeţul Covasna, pe versantul sudic al Munţilor Bodoc, în curbura Carpaţilor, la o altitudine de 840-950 metri. Se află în apropiere de Băile Tuşnad, cel mai apropiat oraş fiind Târgu Secuiesc.
Datorită calităţilor terapeutice ale numeroaselor izvoare minerale şi emanaţiilor post vulcanice prezentate sub formă de mofete, staţiunea oferă oaspeţilor condiţiile unei vacanţe şi peisajul atrăgător al munţilor din împrejurimi şi excelente posibilităţi pentru tratamente.
Datorită rocilor vulcanice şi sedimentare din sol, emanaţiile de bioxid de carbon şi de hidrogen sulfurat au favorizat apariţia mai multor izvoare de apă minerală. Mulţumită compoziţiei lor chimice, sunt remarcabile în cure de băut, în tratamentele afecţiunilor stomacale şi intestinale. Folosite în băile uscate cu gaz, adică în mofete, se dovedesc a fi factori curativi naturali pentru cei suferinzi de afecţiuni de cord şi ale sistemului vascular. Aici, atât apa, cât şi gazul, au radioactivitate naturală relativ mare. Liniştea, aerul ozonat şi bogat în ionuri negative transformă staţiunea într-un El Dorado al turiştilor care preferă concediul liniştit la munte.
Băile Balvanyos de azi s-au format din contopirea a trei colonii de băi care au funcţionat odinioară. Cea mai veche este cea care se situează în pasul Balvanyos: Pucioasa din Turia (cuvântul „pucios“ se referă la mirosul urât al hidrogenului sulfurat), deoarece în peştera Pucioasa din Turia s-au acumulat gaze terapeutice care au fost şi sunt şi azi folosite de oameni pentru tămăduirea şi vindecarea proprie.
Pentru turiştii care vor doar să petreacă mai puţin timp în Balvanyos şi nu merg acolo cu bilete de tratament, există posibilităţi de cazare la hotelurile şi pensiunile din staţiune.
Climatul în zonă este moderat subalpin cu veri răcoroase şi ierni reci. Temperatura medie anuală este de 6°C (16°C în iulie şi -6°C în ianuarie). Precipitaţiile au un regim mediu de 860-900 mm. Vânturile sunt slabe, datorită adăpostului oferit de către munţii înconjurători.
Factori naturali de cură sunt apă minerală feruginoasă, bicarbonatata, clorurata, calcică, sodică, carbogazoasă, hipotonă; mofetă cu emanaţie de dioxid de carbon post activitate vulcanică cu amenajare specială în interiorul hotelului; bioclimat sedativ de cruţare, tonic.
Indicaţii terapeutice: afecţiuni cardiovasculare (hipertensiune arterială, insuficienţă mitrală şi aortică compensată, arteriopatii periferice prin ateroscleroze, boala varicoasă a membrelor inferioare); afecţiuni asociate (nevroza astenică, afecţiuni reumatismale degenerative, afecţiuni reumatismale abarticulare, diabetul zaharat, obezitate, stări după stresuri cotidiene diferite, ateroscleroza cu diferite localizări centrale şi periferice).
Tipuri de proceduri în staţiune: băi carbogazoase, mofete; electroterapie (curenţi diadinamici, neuroton, ultrasunete, magnetodiaflux, unde scurte, aerosoli); hidroterapie (băi galvanice, duş masaj, duş subacvatic, masaj subacvatic cu jacuzzi); termoterapie (împachetări cu parafină); kinetoterapie (masaj uscat, gimnastică medicală şi de întreţinere); aerohelioterapie.
Obiective turistice din staţiune: ruinele Cetăţii Balvanyos (sec. XIII), Cimitirul Păsărilor (prăpastie cu emanaţie de hidrogen sulfurat), Lacul Sf. Ana, (situat la 10 km de staţiune, lac de origine vulcanică, unicat în Europa Centrală şi de Est), Tinovul Mohos (1056 m), situat lângă Lacul Sf. Ana, declarat rezervaţie naturală, adăposteşte specii rare de plante.
Obiective turistice din împrejurimi: Balta Dracului, Planul înclinat (instalaţie de exploatare forestieră ce foloseşte forţa gravitaţională pentru locomoţie), ruinele Cetăţii Vapa de la Malnaş Băi, biserica fortificată din Ozun, Turbăria (monument al naturii), Cheile Varghişului – Poiana Narciselor (monument al naturii), Castrul roman de la Olteni şi ruinele Castrului Augustia de la Breţcu.

9 comentarii la „Staţiunea balneoclimaterică Balvanyos

  • Asta pare a fi reclamă. Nefiind de acord cu sintagma Tinut secuiesc, nu voi da niciodată bani unor dușmani ai românilor și României. Atâta timp cât în acea zonă este spânzurat (simbolic) Avran Iancu și nimeni nu răspunde pentru asta este jignitor să faceți reclamă unor asemenea viețuitoare.

  • Ziar de 2 lei faza cu tinutul secuiesc de unde dracu ati scoso?

  • Pentru cei pe care-i deranjeaza atat de tare denumirea Tinutul Secuiesc, am eliminat-o din articol. De fapt, nu este vorba de publicitate aici,nici de altceva, ci de prezentarea pentru toti cititorii interesati a celor mai vizitate si atractive destinatii turistice din Romania si din lume.
    Profitam de aceasta interventie pentru a le reaminti celor care ne citesc ziarul online si tin sa-si exprime opiniile sau sa comenteze pe marginea articolelor, ca atunci cand nu le place sau considera ca este ceva gresit in continutul unor articole, pot s-o spuna si civilizat, nu sa jigneasca si sa insulte, ori mai rau sa profereze calomnii la adresa autorului sau a ziarului, in ansamblul sau.
    In rest, va dorim numai bine si va multumim ca ne cititi zilnic.

  • Data viitoare incercati „Tinut Romanesc, colonizat cu secui” si sunt convins ca nici un mot nu o sa va mai injure … Nu e publicitate mascata pentru ca nu apare nici o sugestie legata de o anume pensiune sau hotel. Ideea prezentarii statiunilor mi se pare buna…

  • Pentru Redeactie! nu credeti ca ar fi mai bine sa filtrati mesajele cu continut obscen,atac la persoana si cu greseli gramaticale?!?!?!?faceti asta si o sa aveti mai putine Probleme.

  • @hunedorean-ar trebui sa inceapa cu tine,ai in 2 randuri 2 greseli!

  • Pentru Redeactie! nu credeti ca ar fi mai bine sa filtrati mesajele cu continut obscen,atac la persoana si cu greseli gramaticale?!?!?!?faceti asta si o sa aveti mai putine Probleme
    Si acum pentru prosti……ideea ramane,si cu cateva greseli

  • @alt Hunedorean-pai trebuia sa spui de la inceput,vere,ca tu ai cateva idei,slabe ce-i drept,dar nu prea sti sa scrii.Te intelegeam.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura