Statul ucigaş
Exodul medicilor români ia proporţii îngrijorătoare, dar guvernul se strâmbă şi se miorlăie că nu sunt bani, deşi în fiecare zi programează cheltuieli aiuristice. Din 2007, până în prezent, 14.000 de medici au părăsit România către ţări în care sunt respectaţi şi în care nu trebuie să facă foamea, pentru a-şi cumpăra o pereche de pantaloni. Doar în primul trimestru al acestui an, 600 de medici au plecat în străinătate, iar alţii 250 au solicitat actele necesare pentru a-i urma.
Şi de ce să nu plece, când condiţiile de muncă din spitale sunt primitive, când salariul unui chirurg se bate pe burtă cu cel al unui funcţionar plictisit, când după ani de şcoală pe brânci, specializări şi examene, medicul este plantat către periferia vieţii sociale?
Toată această nebunie, căreia nu îi doreşte nimeni vindecarea, se reflectă în starea precară de sănătate a populaţiei şi paralizia extinsă a sistemului sanitar. Atitudinea guvernanţilor este ucigaşă, îndreptată împotriva populaţiei, cu bună ştiinţă şi cinism. Puterea politică spune că nu are bani nici de-un 10 lei în plus la alocaţia copiilor, cu atât mai puţin de-un salariu omenesc pentru medici. Spune asta, dar abia ce a stabilit zilele acestea că e necesar să mai trimitem câteva mii de militari, carne de tun în teatre de război ale altora. De când suntem mari luptători în războaiele americanilor, România a topit spre un miliard de dolari pentru operaţiunile militare la care am participat. Plus zeci de tineri soldaţi morţi şi răniţi. Apoi, suntem gata să dăm aproape 630 de milioane de euro, ca să luăm nişte rable de F16, de care vor să scape portughezii. Ce să facem cu avioanele astea? Să ne apărăm? De cine? Cu ce le ridicăm de la sol, când ora de zbor cu un astfel de avion trece de 15.000 de euro? În preţul acestor rable inutile, intră 10.500 de salarii anuale de medic, ce ar fi plătit cu 5.000 de euro pe lună şi nu şi-ar mai lua lumea în cap. Şi e doar un exemplu. Este evident că nu banii lipsesc, ci interesul politicienilor, ce-i dus definitiv către golănie şi şpagă. Nu sănătatea populaţiei şi statutul social şi profesional al medicilor sunt prioritare, ci satisfacerea cu cinism a lăcomiei celor pe care i-am ales. Atât.
Bravo ,te felicit pentru acest articol ,ai spus un mare adevar ,traim in tara interlopilor cu legitimatie de la stat care nu au respect fata de cetateni .
coane volodea,nu am vazut medic/doctor sarac;sa-mi fie cu iertare dar ei se descurca,inca bine (vezi vamesii)cine pleaca dincolo are 2 interese:ori cariera or money)spune ca nu e asa!
@carsan ioan
Un răspuns corect la întrebarea dumneavoastră necesită un spațiu larg. Voi încerca doar să punctez faptul că ceea ce numiți „se descurcă” este relativ. Vă dau doar câteva titluri de carte medicală, de care medicii au nevoie, cu preț cu tot: Tourette Syndrome – 588 de lei, Electrical Diseases of the Heart, două volume – 1853 de lei, Gastroenterologic Endoscopy – 1471 de lei, și tot așa… Cred că puneți problema nu foarte potrivit. Iar faptul că, așa cum spuneți, „se descurcă”, în primul rând nu e valabil pentru toți, în al doilea rând nu asta ne dorim de la medici, ci să fie mulțumiți și să trăiască foarte bine din salariul lor, să fie respectați și financiar pentru munca lor care, totuși, ne salvează viața.
Frumos articol, d-le Macovei, perfect inscris in tonul plangerii de mila bietei noastre tarisoare si a statului care nu face nimic in nici un domeniu (traiasca statul atoatefacatorul, in viziunea dvs.). Aveti dreptate, una din cauzele situatiei actuale sta in cele spuse de dvs., dar, zic eu, nu cea mai importanta. Ati putea medita si asupra urmatoarelor aspecte:
1. Cunoasteti vreun medic specialist din Deva (nu sunt chiar asa multi, puteti sa-i luati de pe tabelul de la intrare din Spitalul Judetean) care sa fie parlit? Eu zic ca toti o duc de la bine spre foarte bine in sus, oricum mult peste veniturile oficial declarate si impozitate. Apropos, cate cabinete medicale private stiti in Deva sau altundeva care sa dea si bon fiscal dupa o consultatie? Spuneti-mi-le si mie, va rog!
2. Poate una din cauzle principale ale plecarii medicilor tineri bine pregatiti (nu a celor care pleaca si fac pe felcerii pe dincolo, ca sunt si din astia, si nu putini) n-o sta cumva si in blocarea avansarii in cariera de catre coteria medicala bine infipta in sistem si din care, daca nu accepti sa faci parte sansele tale sunt extrem de mici, evident cu atat mai mult cu cat esti mai bine pregatit si, pe cale de consecinta, esti un pericol pentu etabishment?
3.Pariu ca in Romania multi din „marii” medici ai patriei castiga pe unitatea de timp efectiv lucrat mai mult ca dincolo?
4. Oare o problema a statului n-ar fi si recuperarea costurilor avute cu scolarizarea medicilor care pleaca? Oare suntem asa bogati incat sa suportam pregatirea unui medic care va lucra in alta tara?
In rest, toate cele bune si poate, in articolele viitoare, mai evadati din corul bocitoarelor de grija tarii si veti decela si unele cauze mai ascunse ale unor fenomene si veti formula si niste posibile solutii.
Cu scuze, un doctor.Poate comentati putin si cele spuse de mine/
@gica
Nu contrazic cele spuse de dumneavoastră și regret dacă intenția mea de a puncta doar un element al unei complicate probleme, într-un spațiu restrâns, seamănă a „bocet”: nu am intenționat asta. Câteva elemente, legat de ceea ce spuneți, ar fi:
1. Faptul că există venituri consistente, cum spuneți, colaterale, nedeclarate, nu e deloc liniștitor, ca și treaba cu bonurile fiscale: aceste elemente amplifică problema, nu o temperează și nu înseamnă că e bine.
2. Perfect de acord că, în sistemul medical românesc – practica fiind mult mai extinsă, în fapt – tinerii intră într-o luptă sălbatică, având ca adversar un sistem de relații cvasi-impenetrabil, fiindu-le tăiate aripile chiar de la începutul carierei. În fapt, esența celor spuse de mine îi viza, evident, mai ales pe medicii tineri. Practic, asta nu se poate rezolva decât cu un sistem nou de valorizare, promovare și control – dar asta e doar teorie, înfrântă des de mentalitate.
3. Probabil aveți dreptate și există cazuri particulare de câștig serios în unitatea de timp lucrat, dar sunt cazuri particulare, nu-i așa?;
4. În legătură cu recuperarea costurilor cu școlarizarea medicilor care pleacă în străinătate, nu știu dacă e atât de simplu, pentru că, bănuiesc, unui medic francez sau german nu-i cere statul banii înapoi dacă vine să lucreze în România și cu toții suntem frați de Uniune. Poate doar dacă statul – se practică asta în multe locuri – ar face contracte cu studenții, dar asta ar însemna ca și statul să-și asume oarece obligații privind locul și condițiile de muncă ale absolventului pe perioada contractuală.
Una peste alta, mulțumesc pentru comentariu, mi-am însușit critica și sper ca la alte lecturi ale textelor mele să nu mai aveți aceeași mare dezamăgire. 🙂