Dan Pricăjan, inspector guvernamental în Hunedoara
Începând cu data de 9 iulie, fostul prefect de Hunedoara, Dan Aurel Pricăjan, care deţine funcţia de inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului, a fost desemnat să îndeplinească atribuţii ce intră în sfera de competenţă a Ministerului Administraţiei şi Internelor, la nivelul judeţului Hunedoara. Decizia aparţine premierului Emil Boc, ea fiind publicată în partea I a Monitorului Oficial din 9 iulie 2009. (N. Ebner)
Credit pentru programul „Rabla”
Persoanele care înlocuiesc maşinile prin programul „Rabla“ vor putea folosi leasingul şi creditul pentru finanţarea achiziţiei, potrivit unui ordin al ministrului Mediului, care mai stabileşte că un proprietar poate beneficia de prima de la stat pentru fiecare autovehicul casat. Totodată, programul „Rabla“ a fost extins, prin introducerea primei de casare şi pentru vehiculele comerciale uşoare, potrivit unui ordin al ministrului Mediului publicat, ieri, în Monitorul Oficial. Producătorii şi importatorii de autoutilitare uşoare pot depune până la data de 15 august cereri de înscriere pentru participarea la cea de-a treia etapă a programului.
Versiune gratuită a programului Office
Grupul american Microsoft va oferi o versiune gratuită a programului Office, accesibilă utilizatorilor prin intermediul Internetului, după ce compania rivală Google a lansat un program similar în urmă cu trei ani. Microsoft va oferi prin versiunea gratuită a Office un procesor de text, software de prezentare şi un program de consemnare a notiţelor, similar Office-ului vândut pentru computere personale. Rivalitatea dintre cei doi giganţi din domeniul IT s-a intensificat în ultima perioadă, Google anunţând că va lansa un sistem de operare gratuit care să concureze Windows, în timp ce Microsoft a introdus noul motor de căutare Bing.
„Trăiesc” şi merg în cantonament
Incertitudinele legate de supravieţuirea Mureşului Deva s-au spulberat. Oficialii clubului devean au anunţat, ieri, că s-au găsit fonduri pentru continuarea activităţii fotbalistice în liga secundă graţie, în principal, vechiului sponsor SC Agrocompany Deva care rămâne alături de echipă. Drept urmare s-a pus la punct un program de pregătire şi de meciuri amicale, iar echipa va pleca, azi, în cantonament la Borsec. „Pregătirea la munte se va desfăşura până duminică sau luni, iar de miercuri începem meciurile amicale de pregătire”, a spus Gheorghe Ţurlea, directorul sportiv al clubului Mureşul Deva. Prima adversară a echipei devene va fi FC Bihor, pe stadionul Cetate, miercuri, 22 iulie.
Dobre, tare la fotbal pe plajă
Emil Dobre, jucătorul campioanei naţionale la futsal FC CIP Deva, a pus umărul la calificarea echipei naţionale de fotbal pe plajă la turneul de promovare în primul eşalon al Euro Beach soccer League. Cu constănţeanul Dobre în echipă, naţionala României a învins cu 5-1 Andorra (goluri: Bugală, Dobre, Florea, I. Posteucă şi Măciucă) şi cu 3-2 Grecia (goluri: I. Posteucă, Florea şi M. Posteucă) şi a câştigat turneul Diviziei B, dobândind dreptul de a juca barajul. Turneul Diviziei B s-a disputat în localitatea italiană Lignano la finalul săptămânii.
Înscrieri la masteratul de Management
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) şi Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor anunţă începerea primei sesiuni de înscrieri în cadrul Masterului de Management al Dezvoltării Regionale. Perioada de înscriere este între 15 şi 19 iulie 2009. Programul de master este structurat pe parcursul a 2 ani de studiu. Cursurile din cadrul Masterului „Managementul Dezvoltării Regionale” se adresează tuturor celor interesaţi, indiferent de profilul instituţiei de învăţământ superior absolvite. Admiterea se va face pe bază de concurs de dosare şi interviu. Atât înscrierea, cât şi interviul de admitere se vor desfăşura la sediul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, Timişoara, Strada Pestalozzi, numărul 16. (A. Năstase)
A doua şansă
Absolvenţii de liceu care nu au reuşit să promoveze examenul de bacalaureat pot să se înscrie la o nouă sesiune, până pe data de 17 iulie. Noua testare va începe pe 17 august, iar rezultatele finale vor fi afişate la începutul lunii septembrie. Câteva sute de elevi vor trebui să susţină din nou bacalauretul, în judeţul Hunedoara, deoarece au picat prima dată. (A. Năstase)
Hoţi de maşini prinşi
Trei persoane, două din comuna Vorţa şi una din Deva, sunt cercetate, pentru furt calificat, după ce poliţiştii au stabilit că în perioada septembrie 2008 – martie 2009, pe raza municipiului Deva, au furat patru autoturisme în valoare totală de 11.500 de lei. Dintre acestea, doar unul a fost recuperat. De asemenea, anchetatorii au mai stabilit că suspecţii au comis mai multe furturi din auto, creând un prejudiciu total de 7.000 de lei, din care au fost recuperate bunuri în valoare totală de 2.300 lei. (A. Năstase)
Cercetaţi din cauza unui telefon mobil
Doi bărbaţi sunt cercetaţi de către poliţişti după ce s-a stabilit că, în luna aprilie 2009 ei au primit de la Ioan K., din Deva, un telefon mobil şi o maşină de găurit electrică în valoare totală de 350 lei. Cei doi urmau să folosească maşina de găurit la executarea unor lucrări de construcţii la imobilul deveanului din comuna Hărău. Sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de abuz de încredere, prejudiciul nefiind recuperat. (A. Năstase)
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…