Echipa feminină de senioare a CS Comexim Lupeni a cucerit Cupa României la fotbal tenis, iar formaţia de juniori a ratat trofeul la „mustaţă”, fiind învinsă în finală de Crişul Oradea.
Fete de aur
Ana-Maria Gherghel, Paula Vizitiu, Elisabeta Vizitiu şi Letiţia Bivolaru şi-au demonstrat talentul şi tehnicitatea şi au câştigat fără drept de apel toate meciurile susţinute la turneul final al Cupei României. Performanţele reuşite de sportivele de la Comexim Lupeni în competiţia de la Mamaia au girat o dată în plus decizia antrenorului României de a le selecţiona pe jucătoarele de la Lupeni în lotul pentru Campionatul European ce va avea loc chiar la noi în ţară.
La juniori, echipa Comexim Lupeni a pierdut finala Cupei României în faţa echipei Crişul Oradea cu scorul de 2-3, după câteva meciuri spectaculoase şi echilibrate până la ultima minge. Alexandru Turbatu, Alexandru Gherghel, Petrişor Bolosin, Nicolae Bolosin şi Marius Stoienică au fost devansaţi astfel şi în campionatul României de orădeni, care s-au distanţat la două puncte. (C. Marinuţ)
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…