Stocurile de lemn nu băteau cu cele din acte
Polițiștii hunedoreni și angajații Gărzii Forestiere Timișoara au sancționat două societăți din industria lemului, în urma unui control privind expedierea, primirea, depozitarea, deținerea şi prelucrarea materialelor lemnoase.
Astfel, o societate comerială din Uricani avea diferențe între stocul scriptic și cel faptic inventariat, iar echipele de control au luat măsura sancționării contravenționale a reprezentanților societății, cu amendă în valoare de 5.000 de lei, precum și măsura complementară a confiscării a 8,7mc de material lemnos. Un control similar a fost derulat și pe raza comunei Beriu. ”În urma controlului, au fost constatate nereguli referitoare la modul de exploatare a materialului lemnos și nereguli referitoare la modul de reprimire a parchetelor de masă lemnoasă pe picior exploatate de către două societăţi comerciale, precum și nereguli referitoare la întreținerea limitelor amenajistice de către personalul silvic”, a informat IPJ Hunedoara. Pentru toate neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.000 de lei. (M.Gânju).