Aflat în administrarea Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva, respectiv a Serviciului Administrare Baze Sportive şi de Agrement, Ştrandul Municipal Deva urmează să-şi redeschidă porţile pentru un nou sezon estival. Deşi cu respectarea măsurilor sanitare impuse de autorităţi, multă lume abia aşteaptă să se bucure de o sesiune de plajă ca la carte.
Distracţii de vară
„Ne-am apucat de treabă, deoarece dacă vremea ne va permite, ne dorim să deschidem cât mai repede. Sunt necesare retuşuri, de la lucrări de mentenanţă la vopsiri şi mici reparaţii, precum şi igienizările care se impun, tăierea ierbii din incintă, iar băncile, vestiarele şi grupurile sanitare trebuie să primească puţină atenţie, pentru a deveni apte de utilizare. De asemenea, suntem în aşteptarea unor posibile noi reglementări aplicate la nivel naţional în ce priveşte ştrandurile. Sunt convins că oamenii vor să fie totul ca înainte de pandemie, când distracţiile nu cunoşteau limite.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…