Categories: Actualitate

Strivit sub remorca încărcată cu lemne

Accidentul grav în urma căruia un bărbat de 76 de ani își putea pierde viața s-a petrecut pe un drum comunal din zona Teliuc, iar rănitul se înțelesese cu un șofer în vârstă de 39 de ani să-i aducă lemne de foc.
Cei doi s-au dus împreună cu un tractor și o remorcă la un ocol silvic pentru a cumpăra lemne de foc. La întoarcere, pentru că șoferul nu avea permis de conducere, a făcut o ma­nevră greșită și a răsturnat remorca în care se afla și victima. Șoferul a fost pus sub acuzare și condamnat de Judecătoria Hunedoara la șase luni de închisoare cu suspendare. Victima a avut nevoie de circa 120 de zile îngrijiri medicale. Anchetatorii au descoperit că șoferul nu avea nici ITP valabil la utilaj, asigurare de răspundere civilă, astfel că a fost introdus în cauză, în calitate de persoană responsabilă civil­mente, Biroul Asigurătorilor Auto din România (BAAR). Instituția a făcut apel la sentință considerând că nu trebuie să plătească despăgubirile care cad în sarcina vinovatului. Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de BAAR și a dispus înlătu­rarea obligației ca Biroul să plătească daunele provo­cate de șoferul vinovat. (M.Gânju).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

3 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

4 zile ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

6 zile ago