Categories: Actualitate

Studenţii n-au bani nici pentru proteste

Dana Istudor

Măsurile de redresare a bugetului, în vederea diminuării efectelor crizei economice, i-au indignat şi pe studenţii din Petroşani. Aceştia au anunţat că sunt alături de colegii lor din ţară şi intenţionează să plece în Capitală, pentru a protesta. Aceasta, doar dacă vor face rost de banii şi autovehiculele necesare deplasării.

„Vrem să participăm la proteste, chiar la Bucureşti, unde intenţionăm să plecăm în zilele următoare, pentru a fi alături de colegii noştri din ţară. Vom pleca însă, numai dacă vom face rost de bani pentru deplasare“, a precizat Răzvan Sicomaş, purtătorul de cuvânt al Ligii Studenţilor din Universitatea Petroşani. Nemulţumiri a născut şi noua lege a învăţământului. Dacă legea va fi aprobată, studenţii susţin că aceasta ar însemna ca în cazul unei restanţe, punctul credit să depăşească suma de 100 de lei. În plus, regia de cămin ar urma să se dubleze, bursele să fie mai puţine, iar taxa de şcolarizare s-ar mări cu 40 la sută.

La fel ca studenţii, şi cadrele didactice sunt nemulţumite de noua lege a învăţământului, dar şi de preconizatele reduceri de salarii. Din aceste motive, liderii de sindicat au precizat că vor demara o nouă serie de proteste. Pentru început, vor fi organizate mitinguri, după care va urma o grevă generală. În plus, s-ar putea ajunge chiar şi la îngheţarea anului şcolar.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Presiuni sau slugărnicie la Primăria Vețel: Călin Marian folosește un document oficial pe post de „trofeu politic”

Senatorul „resturilor” PNL, Călin Marian, își arogă merite nejustificate într-o investiție privată, iar primăria VEȚEL…

34 de minute ago

Cum functioneaza turneele de poker online

In prezent, la un cazino online mai poti juca si alte jocuri de noroc, nu…

6 zile ago

Comunicat de presă

2 săptămâni ago

ANUNŢ

2 săptămâni ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

2 săptămâni ago

Comunicat de presă

2 săptămâni ago