Magdalena Șerban
Prezent la ședința Comisiei de Dialog Social, ce a avut loc ieri, la Deva, subsecretarul de Stat din Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Francisc-Oscar Gal (foto), și-a manifestat deschiderea în a sprijini orice demers constructiv, în vederea soluționării problemelor din teritoriu.
Grup nou de lucru
„Până la ora actuală, am participat în mai multe județe la comisiile de dialog social și doresc să felicit reprezentanții județului Hunedoara pentru modul de desfășurare, precum și raportare către minister a documentelor, după fiecare ședință. Autoritățile hunedorene au un dialog social activ și se poate observa că atât partenerii sociali cât și reprezentanții instituțiilor statului fac tot posibilul, prin implicare, să rezolve problemele ridicate. De la aplicarea Legii 367/2022, noua Lege a Dialogului Social, s-au modificat și completat unele condiții de desfășurare a acestor ședințe, astfel că prefecturile au obligativitatea de a le ține lunar, la fel ca și în cazul ministerelor. Toate actele normative trebuie să fie validate de către partenerii sociali printr-o ședință de comisie de dialog social, la nivelul ministerelor. Prin urmare, importanța unor astfel de întruniri este una majoră, rolul fiind unul constructiv, pe orice segment, unul dintre pilonii principali ai societății fiind pacea socială. Prin dialog, se pot găsi soluții la doleanțele punctuale semnalate de către partenerii sociali, iar dacă aceste probleme nu pot fi rezolvate pe plan local, de către instituțiile statului sau reprezentantul Guvernului în teritoriu, adică prefectul, acestea sunt direcționate către ministere, spre soluționare. (…) Referitor la ceea ce s-a discutat la Deva, mai exact legat de unul dintre subpuncte – partea salarială în învățământ, vreau să precizez că în ședința de Guvern din data de 22 martie 2023, Guvernul României a adoptat Memorandumul cu tema Aprobarea constituirii unui grup de lucru în vederea implementării jalonului 420 aferent Reformei 4 – Dezvoltarea unui sistem de salarizare echitabil și unitar în sectorul public din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acest document prevede constituirea unui grup de lucru format din reprezentanți, la nivel de secretari de stat/director al instituției și experți în domeniul resurselor umane și salarizării, din cadrul familiilor ocupaționale de funcții bugetare (Învățământ, Sănătate și Asistență Socială, Cultură, Diplomație, Justiție și Curtea Constituțională, Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, Administrație). În acest sens, s-au trimis adrese de nominalizare a reprezentanților ministerelor de linie care vor face parte din grupul de lucru“, a transmis Subsecretarul de Stat din Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Francisc-Oscar Gal, care este și vicepreședinte al Uniunii Culturale a Rutenilor din România (UCRR).
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…