Categories: Comunitate

Subvenţionarea motorinei, ratată

Nicolle Ebner

Pentru că producătorii agricoli din judeţul Hunedoara nu mai pot beneficia de acciza redusă pentru motorina utilizată în agricultură, dacă nu se constituie în PFA (persoană fizică autorizată), numărul cererilor depuse în acest an a scăzut drastic.

De la 1.000, la 33

Termenul de depunere a cererilor expiră în data de 28 iunie, adică, peste patru zile, iar la APIA Hunedoara au fost înregistrate doar 33 de solicitări de subvenţionare a accizei reduse pentru motorina utilizată în agricultură, în comparaţie cu peste 1.000, înregistrate în 2009. De anul acesta, plăţile se fac prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, unde se depun şi cererile pentru obţinerea de subvenţii, însă, condiţia impusă de guvern, cu scopul de a diminua economia subterană, a descurajat producătorii agricoli.

„Avem înregistrate doar 33 de cereri, dar sperăm ca până la sfârşitul termenului, să avem măcar 60 de solicitări. Până în 2010, putea solicita oricine subvenţionarea motorinei utilizată în agricultură. De anul acesta, se subvenţionează doar acciza pentru motorină, iar faptul că se cere ca solicitantul să fie persoană fizică autorizată este un dezavantaj. Totuşi, au mult de câştigat consiliile locale, care pot beneficia de aceste subvenţii pentru combustibilul utilajelor folosite pentru curăţatul păşunilor”, a declarat Veronica Borungel, directorul APIA Hunedoara. APIA reaminteşte producătorilor agricoli că riscă să nu beneficieze de acciza redusă pentru motorina utilizată în agricultură, dacă nu depun, până la data de 28 iunie 2010, cererea de acord prealabil pentru finanţarea prin rambursare.

Potrivit HG nr. 408/2010, pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanice în agricultură, se stabileşte o acciză redusă de 21 euro/ 1.000 litri. Diferenţa dintre acciza standard şi cea redusă se acordă ca ajutor de stat, sub formă de rambursare.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

10 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

15 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

15 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

15 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

15 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

16 ore ago