Timp de trei zile, în Sala Polivalentă din municipiul Arad s-au desfăşurat întrecerile din cadrul Campionatului Naţional de Gimnastică Artistică pentru junioarele de la categoria a III-a nivel 1 şi 2 de concurs. Competiţia a fost una foarte importantă, deoarece a fost şi una de calificare pentru întrecerile individuale care se vor desfăşura în toamna acestui an.
Spre bucuria celor din delegaţia clubului devean, gimnasta Viviana Gânju (foto), legitimată la LPS Cetate Deva, a cucerit două medalii de aur, fiind noua campioană naţională la sol şi la paralele în competiţia junioarelor III nivel 1 de concurs!
Menţionăm că junioarele de la nivelul 2 de concurs, Bianca Dinu, Cristina Popescu şi Theea Susan, cele mai mici ca vârstă din competiţa de la Arad, au avut doar întrecerile de calificare pentru competiţia din toamnă şi ele şi-au atins primul obiectiv, deoarece le vom vedea la naţionalele din octombrie/noiembrie.
Vorbesc gurile rele că se pregătește debarcarea unui personaj politic din zona noastră. Zvonerii au…
Ovidiu Furdui, primarul comunei Crișcior Pentru că a reușit să pornească investiția de alimentare cu…
Bogdan H., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost prins, din nou, la volan, deși…
Pensia medie a foștilor judecători și procurori este circa 5.000 de euro lunar și orice…
Din cauza băuturii, tânărului i s-a făcut rău și a leșinat. Fusese descoperit la un…
Accidentul s-a petrecut într-un sens giratoriu din municipiul Deva, iar ciclistul a fost rănit grav…