Sport

Succes clar, în cel de-al treilea test al iernii

Claudiu Sav

Corviniștii au bifat cea mai cate­go­rică victorie din amicalele disputate până acum. Echipa lui Florin Maxim a trecut cu 5-1 (2-1) de colega de eșalon, CSC Dumbrăvița, după un meci intens disputat pe arena „CFR” din Simeria. A fost al treilea test al iernii, penultimul înainte de plecarea în cantonamentul din Antalya.

Cartonaș roșu
A fost, de departe, jocul cu cea mai ridicată intensitate din această perioadă de acumulări. Prima oportunitate a par­tidei ne-a aparținut, în minutul 7, când Velisar a centrat de pe stânga pentru re­luarea cu capul a lui Lupu, peste poartă. Replica oaspeților a venit zece minute mai târziu, când Paulevici a șutat de la mar­ginea careului, însă pe direcția lui Blaga, care a reușit să rețină. În minutul 21, același Paulevici a fost faultat din postură de ultim-apărător de Adrian Nicolae, fundașul gazdelor a văzut direct cartonașul roșu, dar conform înțelegerii dintre cele două echipe, acesta a fost înlocuit de Viorel Lică. Lovitura liberă re­zul­tată a fost executată bine de Cristian Gavra, care l-a învins pe Blaga cu un șut de la 16 metri, ușor lateral dreapta, la colțul lung. Avantajul timișenilor a rămas în picioare doar șase minute, pentru că Manolache a restabilit egalitatea, cu capul, din plonjon, după o minge cen­trată de Iacob din bandă, deviată pe spa­te de Câmpan. Corviniștii au întors apoi rezultatul, în minutul 31, prin Lupu, care a trimis sub bară, din fața porții, după o acțiune bună a lui Pîrvulescu, în stânga.

Ritm și mai bun
Actul secund a avut un ritm și mai bun, iar la trei minute de la respiro, nou-in­tratul Mitran a făcut 3-1, din fața porții, după un-doi rapid între Coman și Hergheligiu. 4-1 s-a făcut în minutul 54, când același Mitran a trimis în plasă, „din gura porţii”, o centrare din dreapta a lui Hergheligiu. În fine, jucătorul nostru a reuşit hattrick-ul, în minutul 62, tot din careul mic, după o minge venită, tot din dreapta, dar de la Iacob. Au urmat apoi alte două eliminări pentru echipa noas­tră – Mitran şi Sebastian Ion – în urma unor intrări întârziate, de la spate, însă, con­form înţelegerii dintre cei doi teh­ni­cieni, ultimul a rămas pe teren, în vreme ce primul i-a lăsat locul lui Răducanu. De altfel, finalul de meci i-a prins în teren pe toţi jucătorii tineri ai echipei noastre, iar tabela a rămas nemodificată, în ciuda a două oportunităţi ale lui Iacob şi Olaru, pentru vizitatori, în ultimele secvenţe.
„Chiar dacă am fost conduşi, băieţii s-au descurcat foarte bine, am stat mai bine la fazele fixe şi am reuşit să re­sta­bi­lim egalitatea, după o astfel de acţiune. Chiar mi-a plăcut cum am arătat astăzi, am avut putere, am stat aproape de adversar, nu i-am lăsat să construiască, a fost un meci reuşit. Băieţii au fost recep­tivi la ce le-am cerut şi la pauză, la ceea ce am urmărit, din punct de vedere tactic, şi s-a văzut asta. Şi în pofta lor de joc, şi pe tabelă. Terenul a fost accep­ta­bil, pentru o astfel de vreme, chiar m-a mulţumit ceea ce am văzut, cu unele excepţii, pe care sper că le vom regla. Nu mai vreau să repet, ca în alţi ani, când spuneam că după pregătirea de iarnă vom arăta mai bine. E clar că asta vrem, le oferim băieţilor toate condiţiile pentru a se pregăti aşa cum se cuvine, ei trebuie doar să îşi vadă de fotbal şi să crească de la zi, la zi”, a concluzionat antrenorul nos­tru, Florin Maxim.
„Timmy (Mitran – n.n.) m-a făcut de râs un pic. L-am tachinat şi i-am zis că o să marcheze în 2027 dacă nu ascultă de noi şi nu e atent la ceea ce îi cerem. La pri­mul gol a stat, în sfârşit, în faţa ad­ver­sa­rului său, a strâns, a apărut acolo unde trebuie. A speculat, a reuşit să marcheze de trei ori şi sper să o ţină tot aşa. De altfel, toţi jucătorii mai tineri s-au mişcat bine şi astăzi, nu am ce să le reproşez”, a mai admis tehnicianul nostru.
Mai trebuie spus că, Rafael Pocioian a fost cedat, sub formă de împrumut, la conjudeţeana Jiul Petroşani, pentru a prinde mai multe minute. Următorul amical al echipei noastre va fi miercuri, 31 ianuarie, de la ora 12:00, tot la Simeria, cu FC Bihor, singura formaţie din Liga a treia care nu a pierdut în acest sezon vreun joc.
Corvinul 1921 Hunedoara (prima repriză): Blaga – Iacob, Manolache, A. Nicolae (22, Lică), Velisar – Lupu, Bradu, Chindriş (cpt.), Pârvulescu, Câmpan – Coman.
Corvinul 1921 Hunedoara (a doua repriză): Lefter – Iacob (Răducanu), Lică, Pop, S. Ion – Hergheligiu, Hrezdac, Chindriş (cpt.), Stupu, Mitran – Coman (Lupu) (Predică).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

4 zile ago

COMUNICAT al Asociației Județene a Răniților Revoluției și Urmașilor Eroilor Martiri Hunedoara-Deva

STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…

5 zile ago

Comunicat de presă

o săptămână ago

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

o săptămână ago

Felicitare Sărbători

o săptămână ago