Categories: Sport

Succes contra propriilor limite

Ciprian Marinuţ

Cei patru atleţi amatori din Deva, care au format prima echipă românească participantă la „SuperMaratonul Lacului Balaton” din Ungaria, s-au autodepăşit. Echipa formată din soţii Simona şi Costin Băjenaru, Alin Bonţa şi Ladislau Farkaş a ocupat locul 26 din 95 de formaţii din 12 ţări. Performanţa este una peste aşteptări, întrucât cei patru deveni au fost la prima experienţă la o astfel de competiţie de anduranţă, care testează limitele organismului uman.

Timp nesperat de bun
Atleţii deveni au alergat în jurul lacului Balaton pe distanţa de 195,4 kilometri, fiecare „acoperind” în cele patru etape zilnice între 17 şi 21 de kilometri. La finalul celor aproape 200 de kilometri parcurşi, echipa deveană a fost cronometrată cu timpul de 15 ore şi 46 de minute, echivalent cu o viteză de 12,44 kilometri pe oră. Cu acest timp nesperat de bun, devenii au ocupat locul 26 din 95 de formaţii din 12 ţări. „Ştiam că avem resurse să încheiem cu bine acest SuperMaraton, însă nu ne aşteptam la un timp atât de bun. Cu toţii am alergat foarte bine şi ne-am depăşit performanţele anterioare, deşi suntem în premieră la o astfel de competiţie de mare anduranţă”, a spus Alin Bonţa, „căpitanul” echipei devene. Cei patru au concurat în cursa pe echipe, unde regulamentul prevede ca trei membri ai echipei să parcurgă distanţa din etapa zilnică, iar unul să aibă zi liberă, pentru refacere.

Prietenii şi competitivitate
„Super Maratonul Lacului Balaton” s-a derulat în patru etape zilnice, de joi până duminica trecută, în Ungaria. Cei patru membri ai echipei devene au alergat între 43,1 şi 52,9 kilometri în cele patru runde. Ca la fiecare competiţie, încercările şi prieteniile legate cu adversarii au fost la ordinea zilei. „Efortul a fost mare şi pentru toţi a fost greu. Însă, etapa a doua a fost cea mai dificilă, întrucât al treilea membru al echipei noastre, Costi, a avut de alergat pe distanţa de 21 de kilometri, echivalentă cu un semimaraton, la care ultimii 3-400 de metri au fost în pantă. Costi s-a descurcat excelent şi chiar am avut un timp mai bun decât multe echipe în etapa respectivă. Dincolo de competiţie, în prim-plan a ieşit plăcerea alergării şi atitudinea prietenoasă a tuturor celor aproape 1.000 de participanţi. Mulţi dintre adversari ne încurajau pe traseu, iar pentru că noi am răspuns cu aceeaşi monedă cu unii dintre ei, am legat frumoase prietenii. De altfel, încurajările lor ne-au determinat să fim şi mai competitivi şi am obţinut timpi atât de buni”, a spus Alin Bonţa. Participarea echipei devene a fost susţinută financiar de „Aqua Sara” Deva.
Alin Bonţa a început să alerge, acum opt ani, pentru a elimina surplusul de greutate cu care s-a pricopsit după ce a renunţat la ţigări. Unul dintre visele deveanului este să organizeze un concurs de semimaraton pe ruta Castelul Corvinilor – Cetatea Devei.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șef din zonă, are program fix cu tinerica pe care…

6 ore ago

Bulina neagră

Mihai O., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic internațional…

6 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad Pentru că a reușit achiziționarea unui Computer Tomograf pentru…

6 ore ago

Invazie de fake news pe rețelele de socializare. Utilizatorii sunt manipulați ca la carte de indivizi fără scrupule

Asociația Rădăuțiul civic a venit cu un test pentru cetățeni în care să deo­sebească o…

6 ore ago

Au ars ca torțele!

Două autoturisme au ars, luni, într-o parcare din oraşul Vulcan, în Valea Jiului, intervenţia pompierilor…

6 ore ago