Echipa de rugby Ştiinţa Petroşani a câştigat cu scorul de 26-19 derbiul cu RC Bârlad, disputat sâmbătă, acasă, în cadrul etapei a IV-a din Divizia Naţională de Seniori. Trupa pregătită de Alexandru Lupu a obţinut o victorie frumoasă, cu bonus ofensiv, pentru marcarea a patru eseuri. Scorul a fost deschis de fundaşul studenţilor Mihalachi (min.10), printr-un eseu, iar Melniciuc a transformat, majorând avantajul la 7-0. Ştiinţa s-a desprins în minutul 23: un nou eseu Carvaţchi şi transformare Melniciuc. Oaspeţii au dat replica printr-o finalizare în terenul de ţintă, dar au ratat transformarea, scorul la pauză fiind de 14-5. Chiriac şi Vâlceanu au marcat alte două eseuri spectaculoase în debutul reprizei secunde, iar „studenţii” s-au desprins la scorul de 26-5. Bârlădenii nu s-au împăcat cu diferenţa mare de scor şi au alergat după noi puncte, astfel că s-au apropiat la scorul de 26-19. Ştiinţa va juca în runda următoare în deplasare cu Bucovina Suceava.
Vorbesc cârcotașii că un personaj de la noi, mare și tare de la o vreme,…
Dorin Gligor, directorul general al Apa Prod Pentru că Apa Prod SA a semnat contractul…
Florin O., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată, împreună cu alți…
Mai mulți experți în domeniul riscurilor globale au avertizat că omenirea ar trebui să își…
Polițiștii, din nou la datorie! Ei au efectuat o razie pentru asigurarea unui climat de…
Individul a reușit cu ajutorul unei foste iubite să fure conturile de pe rețelele sociale…