Succes răsunător pentru Vața de Jos: 43 de milioane de lei prin „Anghel Saligny”
Magdalena Șerban
Vața de Jos va beneficia, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, pentru extinderea rețelei de alimentare cu apă și canalizare, de una dintre cele mai mari finanțări primite de comunele hunedorene pe această axă, adică 43 de milioane de lei.
Pentru multe generații
Prin Programul național „Anghel Saligny” ce presupune investiții de 65,5 miliarde de lei în comunitățile locale, pentru realizarea de drumuri, canalizări și infrastructură de gaze, administrația din Vața de Jos a accesat două obiective majore, iar unul din ele a câștigat finanțare, situând conducerea publică de aici printre campioanele din județ din punct de vedere al sumei alocate. ,,Am depus un proiect pentru modernizare de drumuri comunale, în cuantum de 12 milioane de lei, plus unul pentru înlocuire și extindere rețea de canalizare. Succesul ne-a fost asigurat de cel de-al doilea, demers ce prevede și două stații de epurare, cea pe care o avem la Vața fiind depășită cu mult și datând din 1975. E vorba de cinci sate vizate (Vața de Jos, Vața de Sus, Târnava, Brotuna și Basarabasa). O să avem și noi contribuția noastră financiară, dar obiectivul este unul pentru generații întregi, de acum încolo. Pentru restul localităților vrem să accesăm tot o finanțare, însă să vedem ce axă ne va da ocazia să o facem. Suntem o comună mare, cu 13 sate, iar dorința noastră este să oferim condiții similare tuturor cetățenilor. Bineînțeles, uneori, poziția, distanța sau alte aspecte de ordin tehnic nu permit unele lucrări, dar ne dăm silința să facem tot ceea ce e pretabil și se poate duce la bun sfârșit. Menajăm bugetul local prin atragerea unor bani europeni sau de la bugetul central, alocările proprii fiind direcționate către cheltuielile considerate nedecontabile, cum ar fi studii de fezabilitate, proiecte, dirigenție de șantier, avize, etc”, a apreciat Liviu Ioan Lință (foto), primarul din Vața de Jos. De altfel, programul „Anghel Saligny” a fost asociat cu continuarea vechiului Program Național de Dezvoltare Locală, programele de finanțare PNDL 1 și 2, fiind implementate pe parcursul ultimilor 10 ani.