Laptele care se vinde în pieţe, supermarketuri sau la dozator nu are nimic de a face cu laptele bogat în proteine de la vaca bunicii. De acest lucru s-au convins de curând mai mulţi locuitori ai municipiului Deva, care s-au trezit acasă cu un lapte artificial, cu culoare şi miros dubios.
Laptele are prafuri?
La redacţia noastră au ajuns sesizări din partea unor cetăţeni, care sunt de-a dreptul nemulţumiţi de calitatea laptelui vândut atât de ţărani în piaţă, cât şi de cel care se vinde în supermarketuri. De pildă, o femeie a cumpărat zilele trecute din piaţă un litru de lapte şi când a ajuns cu el acasă şi-a dat seama că ceva nu este în regulă cu acesta. Avea o culoare gălbuie şi un miros diferit faţă de cel normal, motiv pentru care femeia este mai mult decât convinsă că are în componenţă alte substanţe. Mai rău este că, laptele înmulţit cu prafuri ar putea fi foarte periculos pentru sănătatea celor care îl consumă, mai ales în timpul acestor zile caniculare. De aceea, femeia a sunat imediat la Protecţia Consumatorului ca să sesizeze nedreptatea. Spre surprinderea ei, de acolo a fost îndrumată să sune la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Hunedoara, pentru că doar ei pot să acţioneze. Ca la telefonul fără fir, nici de la DSVSA nu a lămurit-o nimeni despre ce are de făcut şi ce ajutor acordă autorităţile omului de rând.
Vor fi verificaţi
În încercarea de a veni în sprijinul cititoarei noastre, am luat legătura cu CJPC Hunedoara. Conducerea instituţiei a promis că va acţiona în cel mai scurt timp posibil. „În această situaţie, CJPC Hunedoara împreună cu DSVSA Hunedoara vor face o acţiune complexă de control pentru verificarea celor sesizate cu privire la comercializarea laptelui. Pentru că noi nu dispunem de un laborator de analize, DSVSA va preleva probe din laptele vândut în piaţă şi supermarketuri şi se va stabili dacă sunt respectaţi parametrii impuşi“, a declarat Daniel Dumitran, şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Hunedoara,.
La celălalt capăt al firului, conducerea DSVSA Hunedoara spune că nu poate acţiona imediat, pentru că este nevoie de redactarea unei reclamaţii. „Este nevoie ca persoana care a constatat aceste lucruri să vină la sediul nostru şi să depună o reclamaţie scrisă, iar inspectorii vor analiza situaţia şi vor face controale în locurile respective. Putem recolta probe din laptele vândut în piaţă şi dacă se confirmă că depăşeşte parametrii normali, cel care îl vinde va fi sancţionat cu amendă între 600 şi 2.000 lei. De asemenea, produsele vor fi confiscate şi comerciantului i se va interzice dreptul de a vinde până nu rezolvă problema şi aduce buletin de analize de unde să reiasă faptul că laptele este bun pentru consum. Există mai multe tipuri de lapte, culoarea galbenă poate fi dată şi de concentraţia mare de grăsime“, a declarat Mihai Jula, directorul DSVSA Hunedoara.
Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un salariu net de vreo 8.000 de lei,…
Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…
Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…
Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…
Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…
Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…
View Comments
in magazine , laptele e cu chimicale, nu in piete!laptele pasteurizat nu mai are vitamine si alte proprietati!nu va lasati pacaliti Romani!