Sunteți așteptați la vestitul târg de toamnă, de la Pui
Magdalena Șerban
Chiar dacă restricțiile sanitare împiedică comercializarea animalelor, târgul de la Pui merge mai departe, ediția din acest an promițând oferte generoase, din foarte multe segmente de interes general.
De neoprit
În ciuda vremurilor scurse, târgul stă în picioare de peste un secol şi jumătate, fiecare ediţie adunând mii de curioşi şi muşterii. De regulă, aici se găsește cam orice, de la turtă dulce, la ceaune, haine noi sau second-hand, legume şi fructe care mai de care, precum şi diverse obiecte de uz gospodăresc sau agricol, etc. Dar ce e și mai important e că anual, oamenii vin cu inima deschisă și abia așteaptă momentul. „Târgul de toamnă de la Pui va avea loc vineri, 14 octombrie 2022. Din păcate, comercializarea animalelor va fi interzisă conform normelor sanitar – veterinare în vigoare. În urma discuțiilor avute cu reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Hunedoara (DSVSA), ni s-a precizat că a fost depistat recent un caz de pestă porcină la aproximativ 3,5 km de localitatea Pui, în satul Livadia, comuna Baru. Totuși, la acest eveniment cu o mare tradiție și cunoscut în aproape toată țara, veți putea găsi produse agricole, bucate tradiționale, dar și produse nealimentare (articole uz gospodăresc, îmbrăcăminte, încălțăminte, etc.). Mai multe detalii despre organizarea târgului puteți obține apelând numărul de telefon 0254779101. Vă așteptăm în număr cât mai mare, fiind o sfântă zi de sărbătoare creștină. Haideți să o petrecem în stil tradițional și să ne bucurăm împreună de lucrurile aparent simple, dar care pentru noi toți reprezintă rădăcinile. Sunt convins că toți avem părinți, bunici, străbunici, rude, prieteni și cunoștințe care își trag seva din valorile rurale. Doamne ajută să ne revedem cu bine. Vă doresc negoț cu succes și să petreceți frumos ”, a declarat Victor Stoica (foto), primarul din Pui. Edilul a mai spus că fără doar și poate, târgul este manifestarea pe care cu toții o doresc realizată, deoarece se poate numi evenimentul de căpătâi al celor din comună, dar și un punct de atracție pentru întregul județ ori alte zone din țară. În opinia sa, sectorul agricol trebuie revitalizat, iar munca țăranului român trebuie pusă în valoare mai mult. Nu toate localitățile au piețe proprii de desfacere a mărfurilor, așa că un târg este o șansă majoră pentru vânzarea-cumpărarea produselor autohtone cu precădere, iar atunci când pesta porcină sau alte impedimente nu îngrădesc comercializarea, și a animalelor.