Comunitate

Sunteți așteptați la Ziua Comunei Hărău

Magdalena Șerban

A trecut un an de când lumea s-a dis­trat cu mare fast la Ziua Co­munei Hărău. Acum, e timpul ca o nouă ediție să scoată co­mu­ni­tatea la so­cia­li­zare, joc și pe­tre­cere. Deși putea să facă la fel ca mulți colegi de breaslă, adică să spu­nă pas unui eveniment de suflet, primarul de aici s-a asigurat că mani­festarea merge mai departe.

Folclorul, la putere
„Primăria și Consiliul Local al Co­munei Hărău vă invită, dragi fii ai satelor noastre, prieteni și iubitori de folclor, să ne bucurăm împreună la Sărbătoarea Zilei Comunei Hărău, pe data de 4 au­gust 2024, începând cu ora 17:00. Fes­tivitățile vor avea loc în centrul Co­munei Hărău, în fața Căminului Cultural, și, ca de fiecare dată, vor fi momente de­o­sebite. Programul include un spec­tacol de muzică populară susținut de interpreți renumiți, care vă vor încânta cu melodii tradiționale îndrăgite.Vă aș­tep­tăm să petrecem împreună mo­men­te pline de voie bună și tradiție“, a fost invitaţia lansată de Lucian Michael Albu Weber (foto), primarul din Hărău. Iar cum a devenit deja o tradiție, cam­pi­onii la învăţătură şi cuplurile care îm­pli­nesc sau au împlinit cinci decenii de mariaj vor primi aprecierea con­ducerii publice locale, urmând să fie premiați, ca semn de prețuire, susținere și încu­ra­jare. „Le-am pregătit sume în bani, din care fiecare să-și ia ce-și dorește și cu ce rezonează, iar elevii merituoşi vor primi şi o excursie-cadou, care se va materializa până la începerea noului an şcolar. Așa am practicat și anii trecuți. Chiar vrem să simtă bucuria conform vârstei lor, adică să pri­mească exact ceea ce-i poate mo­tiva: petrecerea unor clipe fru­moase, care să genereze amintiri la fel de frumoase. Avem o hotărâre de consiliu local şi în baza ei îi putem recompensa pe cei care au me­dia generală peste nouă. Pre­vederile sunt stipulate în bugetul local. Le mulțumim pentru că dau do­vadă de conștiinciozitate, de implicare și simțul datoriei. Ce stă în puterea noas­tră, facem. Succes pe mai de­parte atât lor cât și în activitate, ca­drelor didactice fără de al căror efort, lucrurile nu s-ar putea concretiza frumos. Cu­plurilor de aur le urez să­nătate și lon­gevitate, emoții pozitive și împliniri“, a mai spus edilul.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un sa­lariu net de vreo 8.000 de lei,…

19 ore ago

Bine ai revenit, Donald Trump! Președintele SUA își preia mandatul săptămâna viitoare

Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…

19 ore ago

Bulina albă

Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…

19 ore ago

Bulina neagră

Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…

19 ore ago

Polițiști puși la zid de proprietarul unei pensiuni turistice

Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…

19 ore ago

Recidivist acuzat că a furat dintr-un magazin scutece pentru bebeluși

Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…

19 ore ago